Cântărețul Victor Socaciu a ajuns, luni dimineață, la sediul DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul medicului Mihai Lucan în condițiile în care fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, l-a acuzat pe el și pe Alexandru Arșinel că ar fi fost transplantați preferențial, informează Mediafax.
„Am făcut o analiză la domnul profesor Lucan și după câteva luni am fost chemat pentru că se ivise ocazia transplantului și s-a constatat că era o foarte bună compatibilitate. Ca atare, am fost operat. Asta e tot. Nu e vorba de niciun tratament preferențial. Domnul ex-ministru ar trebui să aibă și probe, pentru că așa este deontologic. Dar văd că în România nu mai este nevoie de probe. Se pare că unii oameni vor să iasă în spațiul public agățându-se de nume mai cunoscute”, a declarat, la finalul lunii decembrie, pentru agenția de presă Mediafax, Victor Socaiu.
Reacția fostului parlamentar, căruia i-au fost înlocuiți ambii rinichi în 2009, la Institutul de Transplant Renal din Cluj, vine după afirmațiile fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, făcute printr-o postare pe Facebook.
„Nu există mulți medici sau mulți pacienți ai domnului Lucan care să nu fi știut cum stau lucrurile. Ceea ce nu știu mulți este că POLITICIENI și de OAMENI CU INFLUENȚĂ ai ultimilor 27 de ani au știut și au profitat de serviciile preferențiale ale domnului profesor, pentru ei înșiși sau pentru apropiați; Domnul Alexandru Arșinel (actor, membru UNPR) și domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea dată) sunt doar două exemple. Sunt sute altele”, a scris Vlad Voiculescu.