Cântăreața de muzică country Taylor Swift a fost fotografiată în compania strănepotului lui John-Fitzgerald Kennedy, Conor, cu care se pare că formează un cuplu, informează AFP.
The New York Post a publicat două fotografii în care cântăreața în vârstă de 22 de ani și Conor Kennedy, care a împlinit 18 ani săptămâna trecută, se țin de mână. Cei doi au fost fotografiați în timp ce se aflau pe o proprietate a familiei Kennedy din Cape Cod (peninsulă din partea de est a statului Massachusetts, SUA).
Potrivit The Boston Herald, artista care a câștigat șase premii Grammy este împreună cu strănepotul lui JFK și a fost văzută alături de acesta inclusiv la biserică, duminica.
Aceeași publicație amintește că Taylor Swift și Conor Kennedy au fost fotografiați ieșind dintr-o pizzerie din New York, săptămâna trecută. Atunci adolescentul a cerut dreptul de gestiune asupra proprietăților mamei sale care s-a sinucis în luna mai.
Taylor Swift, al cărei album (al patrulea) va apărea în toamnă, a fost desemnată drept cântăreața cu vârsta sub 30 de ani care este cel mai bine plătită, într-un clasament publicat în luna iulie de către de către Forbes. Între mai 2011 și mai 2012, Taylor Swift a câștigat 57 de milioane de dolari.
Într-un interviu acordat anterior revistei Vogue, ea a recunoscut că are o fascinație pentru familia Kennedy și a mărturisit că viața ei amoroasă nu va fi niciodată un secret.
Recent, centrul pentru justiție și drepturile omului al lui Robert F. Kennedy a anunțat că Taylor Swift va primi, în luna decembrie, un premiu pentru implicare socială.