Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, va propune plenului deliberativului județean aprobarea unui proiect pentru premierea a șase sportivi suceveni, campioni mondiali și europeni. Gheorghe Flutur a precizat că aceste premii ar urma să fie acordate celor două canotoare din județul Suceava, Gianina-Elena Beleagă și Ionela-Livia Lehaci, pentru locul I obținut la proba dublu vâsle feminin, la Campionatul Mondial de Canotaj Seniori 2017, desfășurat în Sarasota-Bradenton, în Statele Unite ale Americii. Un alt premiu va fi acordat sportivei Viviana-Iuliana Bejinariu, pentru locul I la proba 8+1 rame feminin, obținut la același campionat mondial din SUA. Un alt campion mondial ce va fi recompensat de administrația județeană este Cosmin Pascari, care a ocupat primul loc la proba dublu rame masculin, la Campionatul Mondial de Canotaj Under-23, 2017, desfășurat în Plovdiv, în Bulgaria.
Alături de aceștia vor mai fi premiați atleții Dorin-Andrei Rusu, pentru locul I la proba de 10.000 m pistă, obținut la Campionatul European de Atletism U20, 2017, desfășurat în Grosseto, în Italia, și Gabriel Bularda, care a obținut locul I la proba de alergare montană, la Campionatul European de Alergare Montană, 2017, desfășurat în Kamnik, în Slovenia.
„Premierea este înainte de toate recunoștința noastră pentru cei care fac performanță, și care sunt mesagerii județului Suceava în întreaga lume. Dincolo de sumele acordate, care sunt pur simbolice, dorim ca prin această premiere să aducem recunoștința noastră celor care au muncit pentru a obține rezultate în competițiile oficiale. Am văzut emoția acestor sportivi atunci când se intona Imnul României și am înțeles cu toții că acești sportivi sunt adevărați ambasadori ai Sucevei și ai țării noastre. Felicitări se cuvin aduse și celor care au pregătit acești sportivi, și aș aminti acum doi antrenori inimoși, tot din județul nostru, Ioan Despa, la canotaj, și Cristian Prîsneac, la atletism. Ne bucurăm că putem să aducem recunoștința noastră în preajma Zilei Unirii și a Zilei Bucovinei, și ne propunem să punem în valoare performanța și cu prilejul altor evenimente”, a declarat Gheorghe Flutur.
Pentru fiecare sportiv sucevean care a obținut locul I la campionatele mondiale, Consiliul Județean Suceava va acorda un premiu de câte 2.000 de lei, iar pentru cei cu locul I la europene, premiul va fi de câte 1.500 de lei.
Recunoaștere
Canotorii și atleții suceveni clasați pe primul loc la campionatele mondiale și europene vor fi premiați de Consiliul Județean






