Candidatul PNL pentru funcția de primar în Cajvana, Gheorghe Savu, a acuzat un candidatul PSD pentru Consiliul Local al acestui oraș că l-a lovit cu pumnul în fața unei secții de votare. Gheorghe Savu ne-a declarat că în timp ce se afla în apropierea secției de votare nr. 137, din Căminul Cultural, a observat că respectivul candidat, Vasile Iacoban, îi îndemna pe alegători să voteze cu PSD. „În acel moment i-am spus că nu este frumos ceea ce face și să avem un pic de respect, că nu se poate chiar așa. Apoi m-am îndepărtat și am sunat la 112 pentru a sesiza că dumnealui, fără rușine, forța oamenii să voteze cu PSD. În momentul în care m-am întors și am ajuns pe treptele de la intrarea în secție, dumnealui s-a aruncat pe mine și mi-a tras un pumn cât a putut el de tare. Sunt și martori”, a spus Gheorghe Savu. El a spus că incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 14:40. Gheorghe Savu ne-a declarat că va reclama la Poliție agresiunea asupra sa din partea candidatului PSD.
De precizat că polițiștii ajunși la fața locului s-au autosesizat cu privire la cele întâmplate și au întocmit un dosar de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe.
Incident
Candidatul PNL pentru Primăria Cajvana, Gheorghe Savu, acuză că a fost lovit cu pumnul de un candidat PSD pentru Consiliul Local, în fața unei secții de votare
