Liste

Candidații PSD Suceava, locurile 19 și 33 pe lista pentru Parlamentul European

Cele două persoane propuse de PSD Suceava pentru euroalegerile din 7 iunie nu au prins locuri eligibile în lista partidului. Consilierul județean Ioan Corjuc a fost plasat pe poziția a 19-a, iar vicepreședintele filialei municipale Suceava a PSD, Cristian Șologon, apare la poziția 33. Alianța Electorală PSD-PC apreciază ca eligibile doar primele 15 poziții de pe listă. În urma euroalegerilor din noiembrie 2007, PSD Suceava a avut un reprezentant în Parlamentul European, prin Cătălin Nechifor. El a renunțat însă la forul legislativ european după parlamentarele din noiembrie trecut, când a fost ales deputat de Fălticeni.
Pe de altă parte, administratorul public al județului Suceava, Petru Luhan, va figura pe locul opt, eligibil, în lista electorală a PD-L pentru alegerile europarlamentare. Și PD-L vrea să câștige 15 locuri în Parlamentul European, unde României îi revin 33 de mandate.

Recomandări

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Șoldan, după o reuniune europeană la nivel înalt: „Suceava trebuie să fie pe lista regiunilor frontierei UE care vor primi sprijin suplimentar în următorul exercițiu financiar”

Șoldan după o reuniune europeană la nivel înalt: „Suceava trebuie să fie pe lista regiunilor frontierei UE care vor primi sprijin suplimentar în următorul exercițiu financiar”
Șoldan după o reuniune europeană la nivel înalt: „Suceava trebuie să fie pe lista regiunilor frontierei UE care vor primi sprijin suplimentar în următorul exercițiu financiar”

Senatorul PSD Florin Jianu a anunțat de la Suceava că demisionează din Parlament pentru a reveni la conducerea Patronatelor IMM România

Liderul clubului moto Thracvm RC Suceava, Gabriel Gîngă: Peste 90 la sută dintre motocicliștii suceveni își asumă donarea de organe post-mortem