Când scrii fără să știi alfabetul

Să fii inteligent și plin de bun-simț în vremurile astea e o adevărată povară. Atât de grea e povara asta încât devine pe zi ce trece mai greu de dus. Trăim într-o anarhie totală. După părerea unor experți suntem chiar în plin război. Situația în Europa e complicată. Se va complica și la noi. Asta e însă o altă discuție la care o să vă invit într-o zi.
Eu sunt fascinat de modul în care unii aleg să piardă timpul. S-a modernizat Unitatea de Primire Urgențe de la noi de la spital. Au dat buzna tot felul de cetățeni ca să caște gura. Pe de altă parte s-a restaurat și muzeul. Nu a dat buluc nimeni acolo. E mai interesant spitalul. Abia aștept modernizarea serviciului de medicină legală. Să vedem câți potențiali clienți vor merge să viziteze morga. „Dar poftim. Luați loc aici. În frigider. Încăpeți bine? E potrivită temperatura? Avem și sacul ăsta negru. Ia vedeți. E confortabil? Cuțitele pentru autopsie sunt curate? E totul așa cum vă doriți?”
Bibliotecile sunt goale. Muzeele de istorie și de științe naturale la fel. La lansările de carte vin aceiași oameni. La concerte de muzică clasică bate vântul. În schimb e plin de gură cască pe la spital, că au treabă sau nu. Sunt pline crâșmele. Magazinele. Alea cu mâncare. Cunosc o droaie de lume care cumpără încălțări ieftine copiilor, că, deh, sunt scumpe alea de calitate, dar au bani de mers în anumite locuri la fast food. Atâta știu, din păcate, mulți așa-numiți părinți.
Prostie și răutate. Astea sunt cele două dominante în societatea asta. Legea e extrem de protectoare cu toți semianalfabeții. Mulți nu știu să completeze o declarație, cu buletinul în față, pe la casa de asigurări de sănătate, dar imediat găsesc soluții ca să facă o reclamație. Că li se pare lor că nu au fost pupați în dos, că doctorul nu și-a tuns părul din nas, că statul nu le dă totul gratis. Eu nu sunt de acord ca pe banii mei, ai voștri, să fie puși pe drumuri angajații unor instituții de control, doar pe baza a ceea ce a vomitat un amărât pe o foaie. Ar trebui să fie un filtru cumva. Să decidă cineva ce reclamații sunt fondate și care nu. De multe ori, de foarte multe ori, sunt nefondate. N-ar trebui ca în condițiile astea să primească amendă cel care pune oamenii pe drumuri? Să se gândească de două ori înainte de a încerca să scrie. Să nu-și forțeze neuronul degeaba.
Să spunem că ești medic. Și ești abuzat constant de câte unul. La un moment dat nu mai suporți și scapi câteva injurii. Să mă fac bine înțeles. Ca răspuns la ceea ce ți se spune sau face. Imediat sare în sus respectivul și pune reclamație. Imediat toată lumea ia de bună ceea ce spune. Și încep controalele. Până explici tu, ți s-a și pus ștampila. „Se poate așa ceva? Limbaj de medic? E posibil?” De ce nu vă întrebați și dacă e posibil ca un om cu părul alb să vorbească într-un anume fel într-o instituție, în fața unui halat alb?
Dacă tu, medic, mergi să te plângi pe undeva, imediat ți se spune „Lăsați domn’ doctor. Vă puneți mintea cu ăștia? Sunteți om inteligent.” Ce să deduc eu de aici? Că mai bine ești prost și nesimțit decât inteligent și cu bun-simț. Ești mai apărat de o mare parte a gloatei din care faci parte. Tot neica nimeni are dreptul să acuze. Corect ar fi să și răspundă în cazul în care acuzațiile îi sunt aberante.