Când pierd, pierd cum știam…

Cu ceva vreme înainte de începerea turneului de Grand Slam de la Melbourne, când aflasem că avem înscrise pe tabloul principal 5 jucătoare și că altele 8 intră în calificări, spusesem tot aici că ar fi formidabil să avem 13 sportive calificate în acest prim turneu major, dar că din calificări m-ar mira să pătrundă mai mult de două. Așa a și fost: a mai promovat una singură, care a dus totalul prezenței românești la 6 sportive, ceea ce nu e deloc de neglijat. Problemamajoră e că așa cum aratăjocul alor noastre, ele nu pot spera la trofeu, exceptând-o pe Simona Halep, capabilă oricând de mari performanțe dacă se aflăîn formă fizică maximă. Celelalte însă, categoric nu au nici măcar cum să viseze la vreun trofeu de Grand Slam, din multiple motive, pe care nu îmi propun să le înșir aici. Așa cum era lesne de presupus, în turul l au plecat vreo 3, apoi încă una, rămânându-ne să sperăm că Simona Halep și Sorana Cîrstea vor avansa cât mai mult în turneu. Așa a și fost, adică ambele au ajuns în cea de a doua săptămână, altfel spus în optimile de finală sau în ultimele 16 (last sixteen, cum spun cei care au inventat sportul ăsta). Am văzut întregul parcurs al ambelor, ba chiar am și glumit, spunând că Guvernul ne-a dat zi liberă de 24 ianuarie ca să le putem urmări live pe fetele noastre. Așa că în jurul orei 3, ieri noapte, așteptam cu o cafea mare în fațăsă o văd pe Simona. A jucat ezitant la început, apoi a dominat clar, chiar copios, iar la intrarea în decisiv părea stăpână pe teren. Aiurea! S-a fleșcăit „pas cu pas” (cum zice unul care se preface tenismen, că dă bine la imagine!), făcând în decisiv greșeli după greșeli. A pierdut exact cum face mereu când pierde… și mai scutiți-mă cu „probleme fizice”, cu respirația, cu căldura, cu etc.! Sorana, tot ca ea însăși, a făcut niște mingi absolut excepționale, urmate de prostii tot de mare excepție, dublate de fițe d-ale de copil râzgâiat, cu istericale, cu tropăit pe loc și alte d-astea cala școală ajutătoare. Bravo, fetelor, pentru două chestii: pentru parcursul care nu-i de colea, precum și pentru că sunteți mereu voi înșivă: a fi consecvent, după unii, e o mare calitate!