Când îți ia Dumnezeu mințile…

De foarte multă vreme, asta însemnând zeci de ani, ne întâlnim periodic cu minuni comise de arbitri, cea mai veche dintre întâmplările halucinante de care îmi amintesc datând încă din 1966, de la finala Campionatului Mondial din Anglia, când în prelungiri, la o minge șutată de Hurst, tușierul sovietic Bahramov (jigodia a intrat astfel în legendă, din moment ce, iată, la mai bine de juma’ de secol de la întâmplare, încă ne amintim nu doar faza, ci și numele maimuțoiului) a semnalizat gol la o minge ricoșată din transversală, făcând astfel ca trofeul să fie adjudecat de țara gazdă. Nu cred că porcovanul nu s-a umplut de bani, chiar dacă la vremea aia în țara lui risca pușcărie grea. Cum ziceam, de-a lungul anilor am văzut fel de fel de porcării făcute pe bază de fluier și / sau de steag, printre cele antologice, la loc de cinste, aflându-se și celebra calificare a Franței la Mondialul din Africa de Sud printr-un gol halucinant, înscris din ofsaid, plus henț, plus aut de poartă, prin care Franța a egalat Irlanda și astfel s-a calificat la turneul final. Nu-i vorbă, că și Hațegan al nostru a reușit să inventeze penalty din nimic ori să nu acorde altele absolut flagrante, dar parcă niciodată n-a făcut una înspăimântătoare, așa cum a fost cea de alaltăieri seară, când o căzătură în careu a lui Sterling i-a adus lui Manchester City un penalty la care nici păgubiții, jucătorii lui Șahtior, n-aveau puterea să protesteze, ci doar să râdă în hohote, la fel ca spectatorii, ca adversarii, ca antrenorii, ca (probabil) toți telespectatorii. Un singur om nu râdea: dobitocul cu fluier în gură, singurul din întreaga galaxie care văzuse penalty. Nu cred că a fost vorba de vânzare, nici de orbire temporară, ci doar de faptul că individului pur și simplu i-a luat Dumnezeu mințile.