O patrulă mixtă poliție-jandarmi, în timp ce executa serviciul în zona cartierului Ițcani din municipiul Suceava, sâmbătă dimineață, în jurul orei 04.30, a observat pe strada Depoului în incinta unui magazin o persoană care, la vederea forțelor de ordine, s-a ascuns după tejghea.Suspectul a fost identificat ulterior ca fiind un bărbat de 29 ani, din comuna Hânțești, cunoscut cu antecedente penale.În interiorul magazinului, după tejghea, a fost găsită o sacoșă ce conținea băuturi alcoolice și cafea, sustrase de autor și care au fost ridicate pentru cercetări.În cauză, polițiștii întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante privind infracțiunea de tentativă la furt calificat, cercetările fiind continuate de către polițiștii Biroului Investigați Criminale.În continuarea cercetărilor efectuate, în baza probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul de 29 ani s-a luat măsura reținerii preventive pentru 24 de ore, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.





