Drumuri către cer

Cancerul nu ne poate despărți de Dumnezeu



S-au împlinit 40 de zile de când o credincioasă din Târgu Neamț, care iubea mult tihna și rugăciunea din Poiana liniștii, s-a mutat la Domnul. Avea o vârstă la care mulți dintre noi își fac multe planuri. Răpusă de o boală necruțătoare, ea nu a renunțat niciodată să lupte. Am revăzut-o în ultimele clipe de viață la spital, dăruindu-i dumnezeiasca cuminecătură. După ce am împărtășit-o, împăcată, mi-a șoptit: „Părinte, dacă rabd și mă rog, nu-i așa că mă pot mântui, chiar dacă trupul îmi este devorat de cancer?“ I-am răspuns categoric: „Oricât de înspăimântătoare ar fi această boală, nu ne poate despărți de Dumnezeu.“
Cu adevărat cancerul este o maladie ce decimează zilnic, pe plan mondial, mii de vieți. Anual, milioane de persoane din întreaga lume primesc teribilul diagnostic. Necruțătoarea boală a devenit atât de îngrijorătoare, încât Uniunea Internațională pentru Controlul Cancerului (UICC), organizație neguvernamentală care unește comunitatea de luptă împotriva neoplasmului, a numit ziua de 4 februarie drept Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului, când se încearcă, prin diferite mijloace, conștientizarea populației privind prevenirea, dar și combaterea acestui adevărat flagel.
Nu cred că se află cineva printre noi care să nu fi avut o cunoștință răpusă de o formă de cancer, ori să nu fi cunoscut persoane ce au primit neîndurătorul diagnostic. Auzind astfel de vești, ne cuprinde compasiunea, uneori chiar neputința, căci neoplasmul nu cruță pe nimeni.
Pe lângă dramatismul durerii în sine, suferindul se vede cuprins de chinuitoarea preocupare de a alege între numeroasele rețete sau medicamente convenționale, terapii ori regimuri alimentare. Alături de acestea, de ceva vreme se observă tot mai des încercarea de tratare a pacienților neoplazici prin credință, spirit combativ, nestrămutată nădejde în vindecare. Este bine să luptăm cu boala folosind toate mijloacele științifice, dacă ele nu contravin credinței și moralei creștine de recăpătare a sănătății, căci Sfântul Macarie cel Mare ne spune: „Dumnezeu ne-a dat ierburile pământului și doctoriile pentru a ne îngriji trupul; a prevăzut îngrijirile doctorilor față de bolile trupului“.
De-a lungul dramaticului maraton înspre însănătoșire, ar fi bine totuși să ne reamintim unele sfaturi lăsate de Sfinții Părinți în privința suferinței și a asumării ei, recunoscând faptul că fiecare dintre noi reacționăm diferit în fața durerii. Adeseori, omul aflat în încleștare cu moartea se apropie mai mult de Dumnezeu, de „pârghiile“ lăsate de El spre a se hrăni cu har dătător de viață. Alții devin împietriți la inimă, își risipesc și bruma de credință avută, ori chiar Îl învinuiesc pe Dumnezeu de îmbolnăvirea lor. Mai există însă o categorie: cei ce refuză tratamentul medical, apelând exclusiv la propriile resurse de vindecare ori la puterea credinței. Pe ei, Sfântul Teofan Zăvorâtul îi avertizează că se găsesc în pericol de a cădea în mândrie, care este mai grea decât însăși boala fizică. Atunci când cancerul ori altă maladie incurabilă nu poate fi stârpită, tot Sfântul Părinte ne învață: „Cei ce rabdă cu supunere necazurile și bolile stau în rândul mucenicilor“. În același duh, Sfântul Macarie de la Optina ne lămurește că în boală „pe măsură ce piere omul cărnii, omul duhovnicesc se înnoiește“.
Nici pe bolnavii cu credință statornică nu îi ocolește chinuitoarea întrebare: „De ce am căzut tocmai eu pradă cancerului?“ Un posibil răspuns ar fi că și cancerul sau o altă suferință nevindecabilă se dovedesc mai trebuincioase în vederea mântuirii decât sănătatea. Pentru ca afirmația noastră să nu riște a fi catalogată drept scandaloasă, se impune să facem o precizare capitală: poți deveni locuitor al Împărăției lui Dumnezeu chiar dacă ești bolnav fizic. Bunăoară, numeroși sfinți au înfruntat boli grele: Sfântul Nectarie a suferit de cancer, iar Sfântul Serafim de Sarov, către apusul vieții pământești, avea ulcerații deschise la picioare. Condiția sine qua non pentru mântuire este ca sufletul să rămână sănătos, chiar dacă durerea devorează trupul. Dintr-o astfel de perspectivă am putea considera boala drept o cruce. Or, Sfinții Părinți ne învață că fără o cruce nu vom reuși să dobândim mântuirea. Tot ei ne spun că boala asumată creștinește reprezintă un fel de busolă, indicându-ne locul unde ne aflăm în drumul către Cer. Undeva în Filocalie se afirmă un lucru care, la prima vedere, este greu de acceptat: boala reprezintă uneori o lecție de la Dumnezeu, sprijinindu-ne în urcușul nostru duhovnicesc, dacă o primim cu răbdare și cu încredere în purtarea de grijă a Domnului. Așa înțelegem de ce Sfântul Ambrozie ne îndeamnă să nu socotim suferința fizică drept o piedică în dobândirea mântuirii.
Din această perspectivă cancerul poate fi considerat o maladie tămăduitoare, căci toți cei afectați de ea, rămânând statornici în credință și în mila Taumaturgului Desăvârșit, Hristos Dumnezeu, primesc puteri să lupte cu afecțiunea, având bune nădejdi de însănătoșire, dar concomitent își pot tămădui sufletele de orgoliu, mândrie și necredință, nădăjduind astfel a deveni locatari ai cereștii Împărății.
(arhim. Mihail Daniliuc)



Recomandări

Școala de vară „Culorile sufletului”, o săptămână dedicată artei și educației la Seminarul Teologic Ortodox Suceava

Școala de vară „Culorile sufletului”, o săptămână dedicată artei și educației la Seminarul Teologic Ortodox Suceava
Școala de vară „Culorile sufletului”, o săptămână dedicată artei și educației la Seminarul Teologic Ortodox Suceava

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului
Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului