Potrivit unui nou studiu realizat de oameni de știință britanici și canadieni privind cancerul mamar, în realitate există cel puțin zece tipuri ale acestei boli, și nu patru așa cum se știa până în prezent.
Această descoperire ar putea revoluționa medicina, deoarece va putea îmbunătăți semnificativ tratamentul pentru această boală, scrie Daily Mail.
Julia Wilson, unul dintre cercetătorii care s-au ocupat de acest studiu, a declarat: “Este o descoperire extraordinară, care are potențialul de a schimba semnificativ modul în care se realizează în prezent tratamentul cancerului mamar , de la diagnostic și până la monitorizarea pacientelor vindecate”.
Cu toate acestea, cercetările trebuie să continue timp de 3-5 ani înainte ca femeile cu cancer mamar să se poată bucura de beneficiile unor tratamente individualizate, și în consecință mai eficiente.
În ciuda descoperirilor făcute în ultimii ani privind această maladie, cancerul mamar continuă să fie extreme de răspândit, în Marea Britanie 1000 de femei fiind răpuse de această boală în fiecare lună, scrie Daily Mail.
Când o femeie este diagnosticată cu cancer mamar, tumora este clasificată în unul din cele patru tipuri identificate până în prezent, prin simpla observare a țesutului la microscop. În funcție de asta i se prescrie tratamentul, care de multe ori poate să nu aibă efectul scontat.
Studiul realizat de cercetătorii britanici și publicat în prestigioasa revistă Nature explică de ce se întâmplă asta. Cercetătorii au analizat genele a peste 2.000 de tumori mamare și au identificat cele 10 subtipuri ale bolii. În plus, au fost identificate mai multe gene care contribuie la creșterea și răspândirea tumorii. Aceste descoperiri deschid calea dezvoltării unor noi medicamente, care să contracareze efectele maladiei. Astfel, fiecare subtip va trebui tratat cu un anumit medicament.
Harpal Kumar, directorul fundației Cancer Research UK, care a finanțat cercetările, a declarat că descoperirea reprezintă rezultatul a zeci de ani de cercetare. “Această descoperire chiar va schimba modul în care vom privi cancerul mamar, respectiv nu ca pe o singură boală, ci ca pe zece maladii diferite, în funcție de ce gene sunt modificate sau nu la fiecare caz în parte. Această descoperire ne va ajuta să punem un diagnostic corect și precis pentru fiecare pacient în parte. Asta ne va ajuta să știm că fiecare femeie va primi tratamentul corespunzător și că pacientele nu vor fi supuse unor efecte secundare nedorite, în cazul în care tratamentul este unul greșit. Există motive să fim extrem de optimiști în ceea ce privește viitorul”.