Studii

Cancerele gastrice, cauzate de Helicobacter pylori



Cancerele gastrice ar putea fi cauzate de o bacterie, potrivit unei analize realizate de medicul Hilde De Reuse de la Institutul Pasteur, informează lefigaro.fr.
Cancerele de stomac sau cancerele gastrice sunt, în 90% din cazuri, adenocarcinoame. Acestea sunt tumori maligne care se dezvoltă la nivelul glandelor din mucoasa gastrică.
Pe scară mondială, cancerul de stomac este foarte frecvent întâlnit și rămâne a doua cauză de mortalitate provocată de cancer. În lume, în fiecare an aproximativ 990.000 de cazuri noi cauzează circa 800.000 de decese. În țările industrializate, incidența cancerelor gastrice este în scădere. Totuși, în Franța sunt diagnosticate între 6.000 și 8.000 cazuri noi în fiecare an și 4.400 de decese au fost raportate în 2011. Atunci când cancerul gastric a fost diagnosticat, în general la persoane în vârstă de peste 65 de ani și mai des la bărbați, rata de mortalitate în primii cinci ani după diagnosticare atinge o cifră importantă: 75%.
Infectarea stomacului de către bacteria Helicobacter pylori reprezintă un factor de risc major pentru dezvoltarea cancerului gastric. Această bacterie, descoperită în urmă cu abia 30 de ani, colonizează stomacul a aproape jumătate din populația mondială și a circa 30% dintre francezi. Incidența infecției cu Helicobacter pylori este în scădere în țările industrializate. Încă din 1994, Helicobacter pylori a fost inclusă de Agenția internațională de cercetări împotriva cancerului în grupa carcinogenilor de clasa I, care sunt direct asociați cu dezvoltarea cancerului gastric la oameni. Se estimează că infecția cu Helicobacter pylori este responsabilă cu declanșarea a 60%-90% din totalul cazurilor de cancere gastrice.
Eradicarea infecției cu Helicobacter pylori nu poate preveni întotdeauna apariția cancerului gastric
Infecția cu Helicobacter pylori se dobândește în copilărie și rezistă în organism zeci de ani sau chiar toată viața. Deși această infecție provoacă întotdeauna o gastrită cronică, ea este asimptomatică în majoritatea cazurilor. Dintre persoanele infectate, circa 10% dezvoltă un cancer gastroduodenal. Cancerul gastric se declanșează doar la 1%-3% dintre persoanele infectate, după o lentă progresie a leziunilor din mucoasa gastrică pe parcursul a mai multor decenii. Factorii de risc care favorizează evoluția către un cancer gastric sunt predispozițiile familiale, factorii de mediu precum fumatul și consumul exagerat de sare și infectarea cu o tulpină foarte virulentă a bacteriei Helicobacter pylori.
Infecția cu Helicobacter pylori poate fi tratată cu ajutorul unei combinații de antibiotice și un inhibitor cu pompă de protoni. Eradicarea infecției cu Helicobacter pylori poate preveni apariția cancerului gastric? Da, însă numai în stadii precoce din evoluția către cancer, adică la pacienții care au leziuni pre-neoplazice la nivelul mucoasei gastrice. Persoanele care trebuie monitorizate și tratate preventiv contra infecției cu Helicobacter pylori sunt bolnavii care au suportat o gastrectomie (extirparea pe cale chirurgicală a stomacului) parțială din cauza cancerului, rudele de gradul I ale bolnavilor care au un cancer gastric, bolnavii care prezintă leziuni pre-neoplazice (gastrită atrofică) și bolnavii originari din regiuni cu o incidență ridicată a cancerului gastric (Asia).
Factor de risc major pentru dezvoltarea cancerului gastric
În concluzie, Helicobacter pylori este un factor de risc major pentru dezvoltarea cancerului gastric, care rămâne o patologie gravă, întrucât este adeseori descoperită când boala a ajuns deja într-un stadiu avansat. Cercetătorii din acest domeniu și-au propus să înțeleagă mai bine felul în care Helicobacter pylori declanșează cancerul, cum să trateze infecția, cum să procedeze pentru a eradica această bacterie și cum să detecteze cancerul într-un stadiu precoce.
Două echipe de la Institutul Pasteur din Paris s-au specializat în studiul acestei bacterii și a rolului ei în dezvoltarea patologiilor gastrice. Unitatea de patogeneză a Helicobacter pylori, coordonată de Hilde De Reuse, încearcă să descopere mecanismele moleculare care permit acestei bacterii să supraviețuiască în mediul ostil din stomac și felul în care aceasta rezistă timp de ani sau chiar decenii, provocând leziuni. Descifrând mecanismele intime care guvernează funcționarea acestei bacterii, savanții francezi vizează în paralel descoperirea unor noi „ținte” pentru medicamente. În plus, un cercetător din această echipă – Eliette Touati – studiază deja factorii și mecanismele vinovate de instabilitățile genetice ce apar la nivelul celulelor din stomac atunci când organismul este infectat cu Helicobacter pylori, evenimente potențial implicate în etapele precoce ale cancerizării.



Recomandări

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei