Campioana unei mari uimiri

Când se trage linia și se adună titlul și cupa, mai ales dacă nu te numești Dinamo, Rapid sau Steaua, se cheamă că ai făcut istorie. CFR-ul din Cluj, fie și cu chiu, cu vai, a reușit și se cuvine să primească, dacă nu unanime aprecieri, măcar sincere felicitări. Acum câteva luni eram convins de acest succes, dar acum pot spune că am avut dreptate înșelându-mă! Alții mai bătrâni ca mine, mai hârșiți, au văzut semne care spuneau că Steaua va fi campioană, chiar dacă era la multe lungimi de barcă în spatele CFR-ului, iar aceste semne s-au materializat uluitor de repede. Prea repede, poate! Apoi totul a căzut în extrema cealaltă, clujenii înșiși păreau resemnați. Cum au putut juca un meci capital precum cel de la Mioveni! Închistați, fără idei, neprimindu-le nici măcar de pe bancă, pentru că Andone făcea schimbări post pe post în atac, în timp ce pe Leao și Minteuan, doi închizători, îi prindea ultimul fluier în teren! Ca să nu mai pomenesc de meciul cu Pandurii, singurul pierdut acasă, dar în ce manieră și în ce moment… Considerând căpitanul ca fiind emblematic pentru echipă, atunci Cadu chiar a fost emblematic pentru starea în care se afla echipa atunci. După ce oltenii au deschis scorul, Cadu a clacat psihic și a luat două galbene în câteva minute, anulând astfel coechipierilor săi aproape orice șansă de a întoarce rezultatul după pauză. Până la urmă, au reușit să-și tragă la mal barca în derivă, cu sprijinul dinamovișilor, care i-au ajutat printr-o implacabilă lege a compensației, după ce îi aruncau pe ultima treaptă a podiumului cu exact un an în urmă. Asta este campioană, sigur nu mai rea decât ar fi fost altele, cu ea vom defila la toamnă, iar până atunci e timp și pentru hăinuțe noi, și pentru o altă stare de spirit.