Campioana Spaniei? Huoooo!

În mod evident, echipele serioase (care au și antrenori tot serioși, ba și plătiți foarte bine, unii chiar mai mult decât jucătorii pe care îi pregătesc) au personalitate în joc, ceea ce este, indiscutabil, dovada competenței celor care îi antrenează. Poți recunoaște după joc numeroase echipe dintre cele mari, iar unii dintre antrenorii despre care vorbesc aici au intrat în istoria fotbalului prin inovațiile proprii aduse sistemului de joc. Este de neuitat prezența lui Helenio Herrera în fruntea lui Internazionale Milano, în anii ’60, și invenția sa numită „catenaccio”, sistemul tactic care a distrus ideea de spectacol fotbalistic, dar care a adus trofee prin ridicarea la nivel de „artă” (ptiu!) a apărării. Un deceniu mai târziu, s-a produs fenomenul invers: românul Ștefan Covaci, devenit antrenor (prin concurs!) la Ajax Amsterdam, a repus în drepturi atacanții, echipa sapracticând un fel de iureș ofensiv năucitor. Mai sunt numeroși antrenori ale căror amprente asupra echipelor au fost sau sunt vizibile, indiferent de țara unde antrenează: Sir Alex Ferguson, Pep Guardiola, Jose Mourinho, Jurgen Klopp, ultimul mare performer fiind Zinedine Zidane, autor al unui record pe care nu cred că îl va mai egalavreun antrenor vreodată: câștigător de 3 ori la rând, cu Real Madrid, în 2016, 2017 și 2018, al celui mai important trofeu din lume, Champions’ League! Mi-a venit să scriu acest articol după ce am citit comentariul unui fost enorm atacant englez, Gary Lineker, după meciul Manchester City – Atletico Madrid, de alaltăieri. Zicea Gary că în urmă cu 10 ani ai fi putut paria pe viața ta că echipa englezească e aia în roșu, cea care se apărăca o dementă! Ei bine, acum e invers: Atletico, antrenată de Simeone, campioana Spaniei, a reușit ca la Manchester să nu tragă niciun șut pe poartă în 90 de minute, adesea apărându-se în formula 1 + 10, toți în propriul careu! Așa arată campioana Spaniei!? Așa înțelege fotbalul antrenorul ei!? Huoooo!