Comunicat de presă

Campanie națională de informare cu privire la rolul asigurării obligatorii a locuințelor

București, 9 octombrie 2017– Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID) organizează, în perioada 9 – 13 octombrie 2017, la nivel național, o campanie de conștientizare a populației cu privire la importanța asigurării obligatorii a locuințelor.
Campania, care se derulează sub sloganul “Anul acesta îmi protejez casa!”,va avea loc în aproape 20 de primării din țară, principalele orașe vizate fiind Focșani, Bacău, Alba Iulia, Cluj Napoca și Sibiu.
Unul dintre obiectivele strategice ale Autorității de Supraveghere Financiară se referă la implementarea și la dezvoltarea programelor de educație financiară. Este fundamental ca publicul să cunoască și să înțeleagă în mod real produsele și serviciile de pe piața financiară non-bancară și să fie conștienți de importanța acestora.Suntem preocupați de creșterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuințe și cred că parteneriatul cu PAID are un rol important în atingerea acestui deziderat”, a declarat Președintele ASF, domnul Leonardo Badea.
Reprezentanții celor două instituții vor participa la întâlniri cu autoritățile locale, cu proprietari de locuințe și cu jurnaliști din presa locală, în cadrul cărora vor prezenta informații referitoare la importanța protecției locuințelor prin PAD – Polița de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – și vor distribui materiale informative.
Peste 80% din locuințele din România sunt în acest moment neasigurate, în contextul în care este un lucru cunoscut că țara noastră are o largă expunere la riscuri precum cele acoperite prin PAD – cutremur, inundații și alunecări de teren. Din cei peste 7 ani de funcționare a PAID am învățat că nu caracterul obligatoriu este cel care îi convinge pe români să se asigure, ci înțelegerea necesității acestui produs. Acesta este, de altfel, rolul caravanei pe care o derulăm împreună cu ASF: vom fi timp de o săptămână în țară oferind informațiile de care primăriile și proprietarii de locuințe au nevoie pentru a înțelege cum îi poate ajuta o asigurare obligatorie de locuință, la nevoie”, declară Nicoleta Radu, Director General PAID.
Cu peste 7,2 milioane de locuințe neasigurate, în România există o nevoie acută de informare cu privire la responsabilitățile care îi revin, din acest punct de vedere, fiecărui proprietar.
În condițiile în care, legal, statul nu are nicio obligație de a oferi ajutor celor ale căror locuințe au fost avariate și nu aveau asigurare obligatorie de locuință valabilă, nevoia ca fiecare român să fie responsabil pentru proprietatea sa este evidentă.
Mai mult decât atât, în cazul unui dezastru natural, fondurile publice vor fi folosite, în principal, pentru obiectivele critice: infrastructură, școli, spitale etc., refacerea locuințelor rămânând în grija fiecărui proprietar.
***
Despre ASF
ASF este autoritatea națională, înființată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcționare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanți.
Mai multe informații puteți găsi pe www.asfromania.ro.
Despre PAID
PAID este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008. PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societăți de asigurare, acționari PAID.
Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundații și alunecări de teren.
Mai multe detalii găsiți pe www.paidromania.ro.

Recomandări

Prefectul Traian Andronachi: Până miercuri, sucevenii care au avut casele afectate de inundațiile din iulie vor primi banii alocați de Guvern

Pacienții cu cancer își vor primi în continuare tratamentul gratuit, afirmă Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Sprijinul financiar de la Guvern pentru casele din Broșteni afectate de inundații se va acorda în funcție de situația juridică și de gradul de asigurare a acestora

Două dintre familiile sinistrate de la Broșteni primesc despăgubiri foarte importante, a transmis PAID România

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu