După ce a fost nevoită să se despartă de nu mai puțin de nouă jucători la finalul turului, gruparea suceveană a testat o sumedenie de fotbaliști în intersezon, în dorința de a completa posturile rămase descoperite. Pe lângă o serie de jucători care nu au reușit să rupă gura târgului, ca Dogaru, Constantin, Fadi sau Such, la Suceava s-au pregătit în această iarnă câțiva fotbaliști valoroși, pe care sperăm să-i vedem în retur îmbrăcând tricoul Cetății. Certitudini sunt în acest moment venirile mijlocașilor Dănuț Mitruc și Augustin Ivașcă (foto), care au primit deja acordul grupărilor Gloria Bistrița și Ceahlăul Piatra Neamț pentru a evolua pe Areni. Antrenorul Ioan Radu a anunțat că-i va opri în lot și pe fundașii Alin Stoica (Astra Ploiești) și Sorin Marin (Poli Iași), cum nu trebuie neglijată nici readucerea la echipă a lui Tudor Homneac, căruia i-a expirat împrumutul la Juventus Fălticeni. Șanse mari să rămână la Suceava au și brașovenii Ionuț Adam și Dani Anghel, doi jucători care au arătat destule lucruri bune în amicalul susținut de Cetatea alaltăieri la Bacău împotriva formației Aerostar. Oficialii suceveni doresc în mod expres să obțină și semnătura brazilianului Roberto, un fotbalist care i-a cucerit deja pe suporteri datorită risipei de efort pe care o face pe teren. „Am vorbit cu sud-americanul și nu are pretenții financiare deosebite față de alți jucători din lot. Acum aștept să se întoarcă impresarul său din Turcia pentru a parafa înțelegerea și sper să nu apară alte lucruri neprevăzute”, a precizat președintele Dumitru Moldovan. Conducerea clubului mai trebuie să rezolve problema lipsei celui de-al treilea portar, însă acest lucru se va clarifica in jurul datei de 15 februarie, când gruparea FC Vaslui va reveni din cantonamentul din Antalya. Dacă Mihai Luca îl va convinge pe antrenorul Viorel Hizo că merită să facă parte din lotul formației din primul eșalon, atunci sucevenii vor forța achiziționarea unui alt portar.




