În luna iunie, a fost lansată simultan, la nivelul a 28 de state europene, o campanie de prevenire și conștientizare intitulată generic #BuySafe, PaySafe, iar în această perioadă este organizată Operațiunea E-Commence 2018, o acțiune de combatere comună, desfășurată de organismele de aplicare a legii din statele participante, inclusiv România.
În prezent, aproximativ 80% din fraudele cu carduri sunt comise online. Rețelele de socializare sunt folosite pentru a crea magazine online care vând orice produs la jumătate de preț. Când un cumpărător comandă un produs prin intermediul acestora, infractorii efectuează achiziția – adesea foarte scumpă – prin intermediul unor carduri ale căror date sunt furate/contrafăcute.
În cadrul campaniei „Turism în Siguranță”, având în vedere faptul că se preconizează o intensificare a activităților de plată electronică, dar și a celorlalte mijloace de plată în lei și valută în contextul întoarcerii în țară a persoanelor care lucrează în străinătate, în perioada iulie-august 2018, polițiștii suceveni derulează activități de prevenire și informare pentru prevenirea fraudelor.
O primă activitate de amploare s-a desfășurat în perioada 6-8 iulie, cu prilejul organizării „Zilelor Municipiului Rădăuți”. Având în vedere fluxul sporit de persoane care au participat la activitățile culturale și artistice organizate, polițiștii au fost în mijlocul cetățenilor și au promovat recomandări preventive. De asemenea, s-au purtat discuții și cu agenții comerciali prezenți pentru responsabilizarea acestora și conștientizarea pericolelor.
Au fost distribuite materiale preventive către peste 500 de persoane.
„Polițiștii au prezentat câteva reguli de siguranță care pot fi adoptate pentru a evita fraudele online:
– verificați dacă dispozitivul pe care îl folosiți pentru a efectua achiziții online este configurat în mod corespunzător și conexiunea de internet este sigură;
– există anumite indicii care vă ajută să identificați o fraudă. Dacă sunteți victima unei fraude online, sesizați poliția! Dacă ați cumpărat produsul prin intermediul unui card de credit sau debit, sesizați de asemenea banca emitentă;
– verificați-vă serviciul de internet banking în mod constant. Anunțați imediat banca emitentă dacă observați plăți sau retrageri pe care nu le-ați efectuat dumneavoastră”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.