Federația Asociațiilor de Părinți a lansat o campanie care își propune să atragă atenția asupra greutății ghiozdanului care ajunge și la șapte kilograme. Un ordin de ministru din anul 1995 stabilește greutatea manualelor la 2,5 kg, scrie Mediafax.”Campania a plecat de la discuțiile pe care le-am avut cu părinții, dar și după discuțiile avute cu reprezentanții ministerului unde am cerut să se facă câte un manual pentru fiecare semestru, astfel încât să ușurăm greutatea ghiozdanului coroborat cu interzicerea manualelor auxiliare care reprezintă o povară pe umerii copiilor noștri. Sperăm, prin această campanie, să reușim să sensibilizăm ministerul ca din anul 2017-2018 manualele să se facă în două volume. Un elev ajunge să care în spate un ghiozdan de până la 7 – 7,5 kg, media este undeva la 6 kg, oricum, aproape tripul față de recomandările Ministerului Sănătății”, a declarat pentru MEDIAFAX, Iulian Cristache, președintele Federației Asociaților de Părinți.





