Inițiativa Prefecturii Suceava de a demara o campanie umanitară în vederea strângerii de fonduri pentru sprijinirea sinistraților din sudul țării se bucură de succes printre suceveni. Prefectul Orest Onofrei a declarat că până în momentul de față s-a reușit strângerea unei sume de aproximativ 250 milioane de lei, adăugând că cei interesați să doneze bani în acest scop au la dispoziție, în continuare, contul deschis Banca Comercială Română, COD IBAN: RO50RNCB4300000077770007. „Ne bucurăm că la inițiativa Prefecturii s-au alăturat și alte instituții publice, și am reușit să demarăm campania de strângere de ajutoare pentru zonele afectate de revărsarea Dunării”, a declarat Orest Onofrei. El a mai adăugat că a luat deja legătura cu prefecții din județele afectate de inundații, astfel încât fondurile strânse în Suceava să fie folosite cât mai bine, în funcție de necesitățile sinistraților. Prefectul a declarat că din fondurile ce vor fi strânse se intenționează să se achiziționeze materiale de construcție, acestea urmând a fi donate familiilor care au rămas fără locuințe în urma viiturilor. „De asemenea, vreau să spun că vom încerca să colectăm materiale de construcții, și în special lemn, care ar fi foarte utile în acele zone. Sperăm, dacă va exista puțină coordonare, ca demersurile noastre să fie duse la bun sfârșit”, a precizat prefectul de Suceava. Nu în ultimul rând, el a mai spus că paralel cu strângerea de fonduri și de ajutoare materiale, se va încerca găsirea unor soluții prin care în județul Suceava să se poată construi câteva case din lemn, care ar urma să fie transportate în zonele afectate de inundații.





