Campania electorală pentru turul I al alegerilor prezidențiale, desfășurată pe fondul unor crize politice și economice cu implicații sociale negative, a fost încrâncenată, grotescă pe alocuri, lipsindu-i creativitatea și emoția.
Specificul acestei campanii electorale constă în faptul că a debutat în plină criză politică, în condițiile în care Guvernul Boc (format din PDL și PSD) a fost demis, în Parlament, de către o alianță formată din PSD, PNL, UDMR, PC și minorități. Tot de specifiul campaniei ține și accentuarea crizei politice prin respingerea Guvernului Croitoru și prin tergiversarea intrării în plenul Parlamentului, pentru votul de învestitură, a Guvernului Negoiță.
În pofida alierii conjuncturale – prima dată la suspendarea președintelui Traian Băsescu, în 2007, a doua oară la căderea Guvernul Boc – această alianță parlamentară nu a susținut un singur candidat la Președinție (așa cum s-a întâmplat în cazul CDR, care l-a susținut pe Emil Constantinescu împotriva lui Ion Iliescu), ci a avansat candidați proprii.
Construcția campaniei, din punct de vedere al imaginii, a impus, așadar, o luptă între Traian Băsescu, susținut de PDL, și o alianță parlamentară care i se opune, formată din PSD, PNL, UDMR, PC și minorități, dar care nu-i contrapune lui Băsescu un singur oponent, ci mai mulți, respectiv trei: Mircea Geoană, Crin Antonescu, Kelemen Hunor.
Astfel, campania electorală pentru alegerea președintelui nu a implicat, din punct de vedere al imaginii, conturarea și impunerea unei alternative la Traian Băsescu, urmarea fiind o împărțire a electoratului anti-Băsescu în funcție de contracandidatul de care se simte mai apropiat. Astfel, campania nu a reușit să releve o alternativă clară la Traian Băsescu, în ciuda existenței unei majorități parlamentare care i se opune.
Mesajul dat la unison, în timpul campaniei, de contracandidații lui Băsescu a fost că Băsescu nu trebuie să mai câștige un mandat și că cinci ani cu Băsescu ar fi dezastruoși pentru România, dar nu a implicat și o alternativă explicită comună propusă electoratului, ci doar alternativa propriei persoane.
Pe lângă aceasta, campania pentru turul întâi a fost una „narcisistă”, în care candidații au dialogat, parcă alienați, cu ei înșiși, fiind ancorați în confruntări în oglindă, delimitate de propriile granițe ideologice.
Campania electorală s-a desfășurat, totodată, pe fondul crizei economice interne și internaționale, peste care a fost suprapusă criza politică. În condițiile în care Guvernul a fost demis, organismele internaționale financiare care au creditat România nu au mai avut un partener de discuții, eventualele finanțări rămânând în suspensie. Campania a fost marcată și de proteste sociale – cel al crescătorilor de animale și greva de la la metrou având impactul cel mai mare – prima, un impact mediatic, a doua, unul economic și politic.
Un alt aspect specific al acestei campanii a ținut de faptul că președintele în exercițiu, Traian Băsescu, și-a exercitat dreptul de a decreta organizarea unui referendum național în ziua alegerilor, electoratul fiind solicitat să se pronunțe asupra reducerii numărului de parlamentari de la 471 la 300 și asupra transformării Parlamentului bicameral în unicameral. Decretarea unui referendum național organizat în ziua alegerilor prezidențiale este un fapt fără precedent în istoria campaniilor prezidențiale din România.
CANDIDAȚII
În campania pentru alegerile prezidențiale au intrat 12 candidați, care nu s-au întâlnit în cadrul unei confruntări sau măcar într-o dezbatere, niciodată, ceea ce constituie, de altfel, un alt fapt fără precedent.
Toate partidele sau alianțele politice au susținut un candidat propriu, astfel: Traian Băsescu, președintele în exercițiu, susținut de PDL, Mircea Geoană, președintele Senatului, susținut de alianța PSD-PC, Crin Antonescu, susținut de PNL și Kelemen Hunor, susținut de UDMR.
Au existat, de asemenea, și trei candidați independenți: primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu, dar și Constantin Potârcă și Eduard Manole.
Sunt de remarcat, totodată, și așa-numiții „candidați exotici”, europarlamentarii Corneliu Vadim Tudor și George Becali, președinți ai unor formațiuni neparlamentare, PRM, respectiv PNG, dar și candidații Remus Cernea, susținut de Partidul Verde, Cristian Iane, susținut de PER, și Constantin Rotaru, susținut de PAS.
Este de remarcat faptul că aceasta este prima campanie pentru alegerea președintelui care, din cauza decalajului dintre mandatul președintelui (cinci ani) și mandatul parlamentarilor (patru ani), nu a coincis cu campania pentru alegerea Parlamentului.
Acest lucru a implicat un efort deosebit din partea candidaților, care au fost obligați să concentreze forța aparatelelor de partid în condițiile în care acestea nu erau angajate în propria lor campanie.
ROLURILE ȘI MITOLOGIA DE CAMPANIE
Ca și în campaniile electorale precedente unde se confruntă candidați, nu partide, și de această dată competitorii au încercat să își contureze, să își impună sau consolideze rolurile specifice, potrivit mitologiei de campanie.
Astfel, președintele în funcție, Traian Băsescu, și-a impus și consolidat rolul de „părinte”. Adversarii săi politici i-au lipit rapid o etichetă peiorativă, transformându-l în „tătuc”, cu indicația directă către noțiunea de „dictator”. Pe de alt parte, Băsescu și-a apărat, în campanie, mandatul său de cinci ani, a reiterat realizările sale, a spus că mai sunt unele pe care încă nu le-a finalizat și a mai cerut încă un mandat.
„Nu mi-a plăcut, dar mai vreau un mandat”, a spus Băsescu în campanie.
Campania lui Băsescu a fost construită, din punct de vedere al strategiei de imagine, pe două componente: una pozitivă, conturată în jurul sloganului „Băsescu pentru România”, și una negativă, conturată în jurul sloganului „Hai la referendum! De ce le e frică nu scapă”.
Băsescu a precizat, încă din debutul campaniei, că adversarii săi nu sunt Geoană și Antonescu, ci Iliescu, pe care speră să-l lecuiască de putere.
Strategia sa a fost construită după conceptul „eu și românii împotriva intereselor de grup, intereselor de partid și intereselor mogulilor de presă”.
Pe de altă parte, președintele Senatului, al doilea om în stat, Mircea Geoană, și-a impus și consolidat rolul de diplomat occidentalizat, de politician cu bune relații externe, care poate oferi României o bună reprezentare pe plan internațional.
Geoană a criticat mandatul lui Băsescu pentru neîmplinirile în plan extern, dar și pentru cele din plan intern.
Conceptul de imagine fundamental este proiectul său, intitulat „O singură Românie”, aluzie la celebrul discurs al lui Adrian Năstase, din 2004, când, după ce a pierdut în fața lui Băsescu, vorbea de „cele două Românii”.
Campania lui Geoană s-a dorit a fi una pozitivă, conturată în jurul sloganului „Învingem împreună”, dar a avut și o componentă negativă, de atac la Băsescu, conturată în jurul mesajului „Trăiți bine?”, prin care a acuzat corupția din jurul actualului președinte.
Geoană l-a atacat pe Băsescu, a avut o relație de campanie decentă cu Antonescu, vorbind de o majoritate post-electorală formată în jurul PSD și PNL și nu s-a referit deloc la Oprescu.
Geoană a încercat să ducă o campanie de tip american, pe modelul Obama, ecuația câștigătoare, din punctul său de vedere, fiind cea preconizată de Viorel Hrebenciuc, care implică intrarea în turul doi cu Băsescu, după care câștigarea alegerilor în baza votului negativ prin care românii îl vor sancționa pe actualul șef al statului.
Președintele PNL, Crin Antonescu, nu a avut un rol explicit pe care să îl consolideze. De aceea a avansat un rol care să îl identifice în piața mesajelor de campanie, acela de „revoluționar al bunului-simț”, conturat în esență și de sloganul său, „România bunului simț”.
Antonescu s-a remarcat printr-o retorică foarte bună și prin poziții intransigente, categorice, dar a fost slab remarcat în ceea ce privește soluții explicite.
El i-a atacat atât pe Geoană, cât și pe Băsescu, singurul pe care l-a menajat și în compania căruia a manifestat o atitudine de competitor elegant fiind Sorin Oprescu.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, și-a impus și consolidat rolul de om anti-sistem, de independent care luptă împotriva clicilor clientelare ale partidelor. Cu acest rol a câștigat, de altfel, în 2008, funcția de edil al Bucureștiului.
Campania lui Oprescu a fost structurată în jurul sloganului „Hai România”, un slogan îndrăzneț, de altfel. În campanie Oprescu l-a atacat în special pe Geoană, într-o proporție redusă pe Băsescu, deloc pe Crin Antonescu.
Produsele de comunicare folosite de candidați în campanie nu au epatat cu nimic, au fost fără profunzime, iar strategiile electorale au fost „cuminți” și predictibile.
Atacurile de campanie dintre candidați au fost, pe alocuri, virulente: Oprescu l-a numit pe Geonă un produs fals, marca Vanghelie-Hrebenciuc, Antonescu l-a numit pe Băsescu tiran și caricatura lui Ceaușescu, iar pe Geoană mincinos laș și manechin.
TEMATICA DE CAMPANIE
În mod inedit, campania nu a avut o temă de comunicare predilectă, centrală, așa cum s-a întâmplat în campaniile precedente, când „Corupția” sau „Lupta împotriva comunismului” au constituit teme centrale, care traversau ca un fir roșu acțiunile de comunicare.
Au lipsit, totodată, tandemurile președinte-premier, folosite în alte campanii ca artificii de comunicare.
În schimb, temele avansate de candidați pot fi catalogate drept „false”, în condițiile în care acestea erau impuse de politicieni pe agenda publică, lipsindu-le concretețea cerută de cetățean în ceea ce privește probleme economice curente și stringente, ca șomajul, disponibilizările, falimentul firmelor, scăderea consumului, deprecierea monedei naționale.
Au fost lansate, printre temele „false” de comunicare, atacurile la persoană și demonizarea adversarilor politici, care fac apel la o emoție primară a electoratului.
Astfel de teme au fost definite chiar la depunerea candidaturilor la BEC, înaintea debutului efectiv al campaniei. Venirea fostului șef de stat Ion Iliescu la BEC, pentru a-și arăta suportul față de Mircea Geoană și a-i preda „ștafeta” i-a structurat lui Băsescu o temă de atac la persoană pe care a utilizat-o pe toată perioada campaniei.
Băsescu a formulat ideea că România nu trebuie lăsat pe mâna „coaliției de la Grivco”, formată din Iliescu, Hrebenciuc, Geoană, Marko, Voiculescu și Vântu – coaliție care a dus la căderea Guvernului Boc.
Totodată, Băsescu a precizat, în timpul campaniei, că nu se bate cu Geoană sau cu Antonescu, ci cu Ion Iliescu. Potrivit lui Băsescu, Geoană este un paravan pentru Ion Iliescu, pe care îl va „lecui de putere”. Băsescu l-a catalogat, totodată, pe Iliescu drept „cel mai nociv om politic”.
A doua temă de comunicare avansată de Băsescu vizează atacul la „moguli”, respectiv la patronii trusturilor de presă – Vântu, Voiculescu și Patriciu – la care se adaugă, spre sfârșitul campaniei, și Sassu, care patronează o Televiziune publică „mogulizată”.
Băsescu a spus că trusturile de presă sunt utilizate pentru influențarea deciziei politice și pentru favoruri și a atacat Antena 1 și Antena 3, pe care le-a acuzat că se ocupă de campania sa negativă, el punând, de altfel, pe site-ul personal, un film cu poze trucate de politicieni și patroni de trusturi media.
Traian Băsescu a spus, în timpul campaniei, că în mandatul său presa a fost liberă, dar s-a compromis singură.
Dacă cele două teme au fost promovate de Băsescu și speculate de acesta în interes propriu, tema Hayssam, compusă din subtemele legate de înregistrări telefonice, stenograme, dezvăluiri din Justiție, nu a fost promovată de cineva care să își fi declinat identitatea, dar a fost folosită împotriva lui Băsescu.
Astfel, a apărut în presă înregistrarea discuției Hayssam-Degeratu, despre care Băsescu a spus că este ilegală, el precizând că ascultări făcute de DGIPI au fost multiplicate și distribuite. Adversarii politici au speculat că Băsescu este, de fapt, „Profesorul” care apare în stenograme.
În contrapartidă, apar, tot în presă, stenogramele și înregistrarea unei discuții dintre Bogdan Chirieac și șeful ANI, Cătălin Macovei, în legătură cu Mircea Geoană, dar și dezvăluirile despre vizita neoficială a lui Geoană la Moscova.
În campanie apare sporadic și tema fraudării alegerilor, PSD și PDL acuzându-se reciproc de fraudă. O altă temă a fost greva de la metrou, care a ținut două zile consecutive, a paralizat Bucureștiul și a fost speculată politic.
Tema confruntării dintre candidați a ocupat ultima săptămână a campaniei. Această temă a fost avansată de Geoană, preluată de Băsescu, iar confruntarea a avut loc, până la urmă, între Băsescu și Antonescu, la Cluj.
Presa a speculat existența unei aluzii a lui Traian Băsescu la Crin Antonescu privitor la fosta soție, pe care l-a condamnat în ciuda precizărilor post-factum ale președintelui în funcție potrivit cărora nu s-a referit la situația liderului liberal, ci la cazuri personale.
Pe fondul eșecului negocierilor dintre staff-urile de campanie privind o confruntare între prezidențiabili, a apărut, ca un fapt fără precedent, un acord între TVR, Realitatea Tv și Antena 3 pentru organizarea unei dezbateri între principalii candidați, dezbatere care nu mai are loc.
În ultima săptămână de campanie, staff-urile candidaților, prin negocierile purtate, au luat locul, din punct de vedere al expunerii mediatice, confruntării dintre politicieni. Politicul a luat locul presei, negociind formate de emisiune, fapt iarăși fără precedent.
CAMPANIA VIRTUALĂ
Un loc aparte în economia campaniei îl are campania virtuală, desfășurată pe net. Aceasta nu a avut însă aceeași amploare, dar nici impact în comparație cu campania din 2004.
S-a remarcat faptul că site-ul www.băsescu.ro a fost clonat, iar sloganul „De ce le e frică, nu scapă” a devenit „De ce ți-e frică, păsărică?”.
Pe de altă parte, Băsescu i-a parodiat pe Mihai Gâdea, Mircea Badea și Valentin Stan, de la Antena 3, postând niște filmulețe care au circulat pe net, contrapartida venind din partea jurnaliștilor în cauză, care au făcut un film replică.
Mai este de remarcat faptul că Traian Băsescu a apărut, în timpul campaniei, la o emisiune a grupului Divertis, difuzată de ProTv, recitând, cu lacrimi în ochi, o poezie scrisă de el, pe vremea când era marinar.
CONCLUZII
Campania electorală pentru turul I a fost supertehnicizată, similară meciurilor de fotbal cu miză imensă în care aspectele tactice impuse de antrenori „fură” puternic din spectacol și, în consecință, a avut trăsături rigide, putând fi considerată anostă, cu accente „murdare”.
Au lipsit, în principal, emulația, ludicul, emoția, subsidiarul, spectacolul, imaginarul, retorica. Au fost prezente, în schimb, încrâncenarea, tehnicismul, abstractul, alienarea, grotescul, subteranul, tenebrosul, docilitatea, narcisismul.
