La Școala Gimnazială Todirești s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni Campania „Europa, casa noastră”, campanie realizată sub egida Reprezentanței Comisiei Europene în România, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice, coordonată la nivelul școlii de profesoara Lia Rudnic. În cadrul acestei campanii, elevii au organizat activități de învățare pe tematici europene, având ca scop o mai bună înțelegere a Uniunii Europene, a valorilor, a politicilor acesteia, aducând informația europeană cât mai aproape în comunitate.
Copiii și-au ales în această campanie mai multe teme, precum: „Europa în culori”, „Valorile Uniunii Europene, valorile mele!”, „Cetățeanul român – cetățeanul european”, „Ziua Europeană a Limbilor”, „România, o țară europeană”, „Primăvara europeană”, „Poluarea – o problemă globală”, „Împreună pentru Europa”, „Ziua Europei este și ziua ta!”. La acțiunea „Europa în culori”, la care s-au implicat învățătoarele Angela Tabarcea și Veronica Cioată și bibliotecara Cecilia Rîpan, copiii au finalizat o expoziție de desene, steaguri ale țărilor membre UE, și au lansat baloane cu mesaje pentru Europa.
În activitatea „România, o țară europeană!”, elevii Școlii Gimnaziale Todirești au scos în evidență tradițiile, obiceiurile, festivalurile, oamenii celebrii din țara noastră comparativ cu alte țări europene, apreciind faptul că toți împărtășim și apreciem frumusețea costumului popular, a muzicii și a artei, cât și poveștile de succes pe care personalitățile din Europa ni le-au dat de-a lungul secolelor.
Informații privind limbile vorbite, tradițiile, clima și natura, povestea Uniunii Europene
„Călătorind prin Europa” a fost o altă acțiune la care elevii din Todirești au descoperit împreună informații privind limbile vorbite, tradițiile, clima și natura, povestea Uniunii Europene și, nu în ultimul rând, problemele majore ale acestui continent frumos, pentru că noi, europenii, după cum a explicat profesoara Lia Rudnic, „venim din numeroase țări diferite, cu limbi, tradiții, obiceiuri și credințe diferite, însă aparținem aceleiași mari familii care crede în echitate, bună vecinătate, libertate, valoare și respect”.
Pe parcursul campaniei, prin desene, expoziții, informări, dezbateri, panouri, documente informative, jocuri, s-a urmărit implicarea activă a elevilor, a cadrelor didactice și a părinților în activitățile propuse, diseminarea informațiilor în diferite medii, cât și realizarea de materiale precum: steaguri, felicitări, fotografii, pliante, jurnal. Profesoara Lia Rudnic a mai adăugat că „toate concursurile, chestionarele și jocurile amuzante au fost foarte instructive pentru elevi și părinți, care au avut posibilitatea să-și verifice cunoștințele și să ajungă «mai aproape» de Uniunea Europeană. Campania «Europa, casa noastră» s-a încheiat în acest an școlar cu câteva gânduri pentru Europa: «Împreună pentru Europa!», «Suntem europeni», «Vreau pace în Europa, pentru că România este țara mea, o țară frumoasă dintr-o Europă unită!»”.