Campania de imunizare contra HPV ar putea fi reluată, la cererea părinților, după eșecul din 2008



Campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin a elevelor ar putea fi reluată, la cererea părinților, într-un program pilot susținut de Ministerul Sănătății și Fundația Renașterea, în care ar urma să fie cooptați și medicii de familie, dar și Ministerul Educației.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății (MS) Adrian Pană a spus, miercuri, că MS și Fundația Renașterea vor derula un proiect de vaccinare împotriva HPV la grupa de vârstă 10-14 ani, dar numai la solicitarea expresă a părinților.
„După eșecul din 2008 în privința vaccinării, reluarea campaniei se face după un program de informare adecvat și numai la solicitarea expresă a părinților”, a precizat secretarul de stat.
Pană a mai spus că, din nefericire, rata îmbolnăvirilor de cancer de col uterin la grupa de vârstă 0-64 de ani este, în România, de patru ori mai mare decât media europeană.
În același context, secretarul de stat a precizat că, din păcate, primele analize ale programului de evaluare a stării de sănătate derulat de MS au arătat că doar 3% dintre femei au făcut testul Babeș-Papanicolau.
De asemenea, potrivit unui sondaj al Fundației Renașterea făcut pe un eșantion de 4.406 de femei, 84% din populația feminină nu au făcut niciodată un test Babeș-Pananicolau.
În prezent, autoritățile consideră că cea mai eligibilă grupă de vârstă la care să fie reluată vaccinarea împotriva cancerului de col uterin ar fi aceea cuprinsă între 10 și 14 ani, iar asta pentru că răspunsul imunologic la această categorie este maxim, a explicat medicul ginecolog Ruxandra Dumitrescu, miercuri, la conferința de presă organizată de Fundația Renașterea, cu ocazia Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.
Dr. Dumitrescu a ținut să precizeze, cu același prilej, că reacțiile adverse la un astfel de vaccin sunt acelea care pot apărea la orice imunizare. Potrivit medicului, este necesar ca orice vaccinare HPV să fie înregistrată într-un registru funcțional, astfel să se cunoască toate datele cu privire la efectele imunizării.
Ruxandra Dumitrescu a adăugat că raportarea reacțiilor adverse este foarte bine reglementată în România. Astfel, orice reacție advesă ce survine într-un interval de 30 de zile de la vaccinare este anunțată la Direcția de Sănătate Publică și, implicit, la Ministerul Sănătății și la Agenția Națională a Medicamentului.
La aceeași conferință de presă, președintele Fundației Renașterea, Mihaela Geoană, a explicat că organizația neguvernamentală pe care o conduce militează pentru vaccinarea împotriva cancerului de col uterin, ea însăși vaccindu-și fetița, pentru a reduce riscul unei astfel de maladii.
Moderatoarea evenimentului, Andreea Esca, ambasador al Fundației Renașterea, a subliniat că decizia privind vaccinarea aparține, evident, fiecăruia, dar este important ca oamenii să fie informați.
Dana Războiu, ambasador al Coaliției de prevenire a cancerului de col uterin, a ținut să precizeze că vaccinul împotriva HPV se administrează de opt ani femeilor din lumea întreagă, în SUA se vorbește deja despre extinderea imunizării la băieți, în timp ce Australia imunizează deja împotriva HPV și populația masculină.
„Peste 2.000 de femei mor cu zile pentru că nu sunt vaccinate împotriva cancerului de col uterin. Nu ne mai putem pune problema dacă este bine sau nu să ne vaccinăm în condițiile în care cancerul face mii de victime anual. Vaccinul nu conține virus, deci nu există riscul ca o fetiță să dezvolte cancer ca urmare a vaccinului”, a mai spus Dana Războiu.
În 2008, Ministerul Sănătății a achiziționat 270.500 doze de vaccin împotriva HPV, fiind imunizate, până anul trecut, 113.889 persoane.
Inițial, campania de vaccinare lansată în 2008 viza imunizarea elevelor între 12 și 14 ani, însă, din 2009, a fost extinsă la persoane de peste 24 de ani.
În 2008, au fost vaccinate 2.600 de eleve, adică doar 2% din cele 110.000 ale grupului țintă de imunizare.