Prevenție

Campania de conștientizare și promovare a sănătății, demarată în 49 de școli din județ

Fundația “Tineri pentru Tineri”, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, desfășoară proiectul “EDSANO- Educație pentru Sănătate”, inițiativa propunându-și caîn perioada ianuarie – iunie 2013 sădemarezeCampania de conștientizare și promovare a normelor de bază în menținerea sănătății EDSANO, pentru 65.600 copii din grădinițe și ciclul primar din mediul rural, din județul Suceava fiind implicați 1.600 de copii din 49 unități școlare.
Este vorba despre școlile din localitățile: Adâncata, Bilca, Boroaia, Calafindești, Dolheștii Mari, Oniceni- Forăști, Frătăuții Vechi, Fundu Moldovei, Botuș, Grămești, Grănicești, Gura Solcii, Românești, Ilișești, Brașca, Ipotești, Izvoarele Sucevei, Mălini, Marginea, Moldovița, Satu Mare, Scheia, Sf.Ilie, Neagra Șarului, Herla, Stroiești, Stulpicani, Udești, Vatra Moldoviței, Ciumârna, Verești, Voitinel, Volovat, Pleșești, Zamostera, Zvoriștea,școli și grădinițe din mediul rural în care se desfășoară disciplina “Educație pentru sănătate”.
Coordonatorul județean al proiectului este inspectorul școlar de specialitate, prof. Tatiana Vîntur.
Ieri, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava a avut loc întâlnirea de lucru cu directorii școlilor implicate în proiect, în vederea implementării și monitorizării proiectului, precum și pentru distribuirea unor materiale promoționale.
Activitățile principale care vor fi demarate în cadrul proiectului fac referire la revizuirea, adaptarea și elaborarea programelor școlare de educație pentru sănătate, conștientizarea și promovarea normelor de bază în menținerea sănătății pentru copiii din mediul rural. Totodată, în cadrul proiectului vor participa la un proces de instruire 50 de consilieri școlari, 282 directori unități de învățământ și 210 persoane cu funcții de conducere, monitorizare, evaluare și control din Inspectoratele Școlare.
Evaluarea impactului proiectului se va face atât prin studiu cantitativ, cât și prin studiu calitativ.
Proiectul a fost demarat în cadrul Programului Operațional Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane”, finanțat de Fondul Social European prin Autoritatea de Management.

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Primăria Iacobeni a primit, cu sprijinul președintelui CJ, Gheorghe Șoldan, un microbuz electric pentru transportul elevilor