Camembertul a apărut într-un sat normand din Franța. În prezent, cele mai mari fabrici în care se produce se află în Ohio, Statele Unite.
În timp ce numeroase feluri de brânză au fost concepute încă din Evul Mediu în mănăstiri, unde laptele era transformat în brânză pentru a putea fi păstrat, ca, de exemplu, brânza de Münster sau Saint-Nectaire, camembertul își are și el originea legată de un preot, însă în timpul revoluției franceze. Tradiția spune că un preot din regiunea Brie se ascundea la Marie și Jacques Harel, în casa acestora din sătucul Camembert. Preotul a învățat-o atunci pe gazda sa cum se fabrică brânzeturile, conform tehnicii brânzei de Brie, în forme pe care le folosea pentru livarot, o brânză foarte mirositoare, cu un gust iute, care se prepara din lapte de vacă, în saramură. Marie Harel a transmis această tehnică fiicei sale și ginerelui Thomas Paynel, care au dezvoltat comercializarea, vânzând acest tip de brânză pe piețele din Argentan și Caen.
Promovat de Napoleon al III-lea
Camembertul a dobândit reputație națională odată cu inaugurarea căii ferate Paris-Granville, în 1863, când nepotul lui Marie Harel, Victor Paynel, și-a prezentat producția de camembert, oferindu-i spre degustare împăratului Napoleon al III-lea, căruia i-a plăcut gustul și a asigurat promovarea acestuia atât pe plan național, cât și internațional.
Camembertul a luat aspectul definitiv în 1900, când a fost importată din Neufchatel-en-Bray penicilina albă, care îi dă culoarea galben pal și crusta albă.
Pe la 1910 a fost inventată cutia de lemn de plop în care brânza era transportată în siguranță. Această metodă, care nu era deloc scumpă, a fost adoptată în scurt timp de majoritatea producătorilor, camembertul cucerind întreaga lume.
Fabricație
Fabricarea brânzei durează două zile. Laptele folosit trebuie să fie crud și niciodată încălzit la o temperatură mai mare de 37 de grade Celsius. Pentru a asigura o calitate garantată, nu se adaugă nici lapte condensat, nici lapte pudră, nici proteine lactice sau coloranți. Conținutul de materie grasă trebuie să fie de 45 la sută. Coagularea laptelui este obținută doar prin presare, timp de două-trei ore. Sărarea se face exclusiv cu sare, după gust. Brânza este pusă în pivnițe pentru afânare, unde rămâne între 15 zile și trei săptămâni, la o temperatură cuprinsă între 10 și 14 grade Celsius. Camembertul este ambalat întotdeauna în cutii de lemn și trebuie păstrat la rece. Înainte de a fi consumat, se ține la frigider timp de o oră. Poate fi servit cu un vin roșu tânăr. Se folosește, de asemenea, la prepararea tartelor, plăcintelor, salatelor.
Camembertul este bogat în proteine și vitamina B, indispensabile pentru buna funcționare neuromusculară și pentru piele.
Muzeul camembertului
Acest muzeu s-a născut dintr-o expoziție care aduna obiecte și documente legate de istoria și fabricarea brânzei camembert.
De la colectarea laptelui până la comercializarea sa, trecând prin etapele de presare, uscare, afânare, muzeul prezintă procesul de fabricare a brânzei camembert și urmărește evoluția tehnicilor cu ajutorul materialelor, afișelor, documentelor comerciale. Printr-o surprinzătoare colecție de etichete de pe cutiile de camembert sunt reconstituite istoria, locurile de fabricare și modul de consumare a prestigioasei brânze. În fiecare an are loc reuniunea colecționarilor de etichete din Franța și din întreaga lume, care permite schimbul de informații și îmbogățirea colecțiilor muzeului.
În aceeași zonă se află și Casa camembertului, care a fost inaugurată în 1992. Din exterior, ea seamănă cu o cutie de camembert întredeschisă.
În orașul Camembert există și o statuie, dedicată Mariei Harel, ridicată în 1926, spre gloria produsului local.
