În libertate

Calmul a 20 de suceveni fără discernământ, care au comis infracțiuni, dependent total de medicația la care i-a obligat instanța



Sigla secției Psihiatrie Burdujeni
Sigla secției Psihiatrie Burdujeni

33 de suceveni bolnavi psihic fără discernământ care au comis infracțiuni sunt obligați de instanțe judecătorești, prin sentințe penale, să urmeze tratament medical fie la domiciliu, fie în unități spitalicești de profil.
În evidențele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, la ora actuală sunt înregistrate 33 de astfel de persoane, dintre care 13 sunt internate în Spitalul de Psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Pădureni-Grajduri, în județul Iași. Alte 20, dintre care 12 din mediul rural și 8 din mediul urban, sunt obligate prin sentință penală la tratament psihiatric ambulatoriu. Aceste persoane se află în libertate și trebuie să se prezinte regulat la cabinetul psihiatric pentru consultație și tratament.
Medicul psihiatru Silviu Demetriu, de la secția Psihiatrie a Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava și membru în Comisia de expertiză psihiatrică, a declarat că, în general, această categorie de pacienți se prezintă la control și pentru primirea rețetei pentru medicație, însă responsabilitatea ca ei să ia tratamentul aparține familiei sau lor înșiși. „De regulă sunt disciplinați; la cei cu retard mintal mai sunt uneori probleme. Cei obligați prin sentințe penale să urmeze tratament sunt asigurați medical prin efectul legii, dar uneori ei nu știu sau nu înțeleg că trebuie să meargă la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a fi introduși în baza de date, ca să figureze ca asigurați și să primească medicația gratuit”, a afirmat dr. Demetriu.
Sub medicație, periculozitatea bolnavului psihic scade, iar riscul să comită un act de violență e foarte mic
Bolile de care suferă acești pacienți sunt schizofrenie, tulburare delirantă persistentă, tulburare bipolară (psihoza maniaco-depresivă) etc. Trebuie precizat că tratamentul medicamentos reduce simptomatologia și îmbunătățește funcționalitatea, dar nu vindecă boala. În absența medicației, însă, bolnavul își poate face rău lui însuși sau celor din jur, de aceea este foarte important ca familiile acestor pacienți să-și conștientizeze responsabilitatea și să se asigure că aceștia iau toate medicamentele prescrise.
Acest lucru nu este întotdeauna ușor deoarece majoritatea celor obligați prin sentință penală la tratament psihiatric obligatoriu, cu vârste între 18 și 80 de ani, provin din medii defavorizate. Ei nu dispun de bani și drumurile periodice la Suceava pentru consultație și rețetă le ridică serioase dificultăți financiare. Sunt oameni săraci și fără credibilitate socială, ca să poată primi locuri de muncă bine plătite, de aceea le este foarte greu să suporte aceste cheltuieli.
În ceea ce-i privește pe cei obligați de instanțe să urmeze tratament în unități spitalicești, aceștia sunt expertizați periodic și sunt revăzuți de judecător, iar dacă se constată că și-au revenit și se pot integra în societate, ei sunt eliberați. Sub medicație, periculozitatea lor scade, iar riscul să comită un nou act de violență este foarte mic. De altfel, majoritatea celor care ajung la spital sunt bolnavi care nu erau sub tratament atunci când au ucis sau au comis atrocități.



Recomandări

Tânăr care și-a părăsit iubita și a fugit cu altă femeie după logodnă, pus să plătească despăgubiri

Profesorul german de psihiatrie Josef Bäuml a conferențiat la Câmpulung Moldovenesc despre recuperarea bolnavilor de schizofrenie

Prof. dr. Josef Bäuml a conferențiat la Câmpulung Moldovenesc despre recuperarea bolnavilor de schizofrenie
Prof. dr. Josef Bäuml a conferențiat la Câmpulung Moldovenesc despre recuperarea bolnavilor de schizofrenie

Medic psihiatru sucevean, nominalizat de The Economist pentru metodele inovatoare de reintegrare socială a bolnavilor mintal

Medicul psihiatru sucevean Alexandru Paziuc a fost nominalizat de prestigioasa publicație britanică The Economist în cadrul unui raport de țară care vizează sănătatea mintală
Medicul psihiatru sucevean Alexandru Paziuc a fost nominalizat de prestigioasa publicație britanică The Economist în cadrul unui raport de țară care vizează sănătatea mintală