Call center pentru sesizarea unor suspiciuni privind originea materialului lemnos recepționat de EGGER

Fabrica EGGER Radauti
Fabrica EGGER Radauti

Începând cu data de 17 iulie 2023, persoanele care suspectează un transport de material lemnos care are destinația EGGER România au la dispoziție un număr de telefon pentru a sesiza situația. Numărul de telefon – 0729 618 529 – este afișat la poarta fabricii și poate fi apelat DUPĂ ce au fost sesizate autoritățile.
Compania EGGER adăugă astfel încă o măsură voluntară și suplimentară la soluțiile menite să asigure transparență în aplicarea legii, acolo unde prevederile acesteia nu sunt foarte clare sau lipsesc.
Alte măsuri implementate de EGGER sunt:
– verificarea fotografiilor care însoțesc avizul de însoțire a materialului lemnos, disponibile doar în aplicația Inspectorul Pădurii și la care compania nu are acces prin aplicația SUMA 2.0;
– realizarea unui video cu rol informativ, care ilustrează procesul de verificare în aplicația SUMAL 2.0 la recepția materialului lemnos la EGGER;
– comunicare periodică cu furnizorii privind prevederile legislative și modificările apărute în lege care vizează transportul materialelor lemnoase și necesitatea conformării la aceste prevederi.
„La EGGER, avem toleranță ZERO când vine vorba de tăierile ilegale. Susținem lupta împotriva tăierilor ilegale, deoarece silvicultura sustenabilă este în interesul nostru”, au spus reprezentanții companiei are deține din 2008 o fabrică cu peste 850 de angajați la Rădăuți.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn
Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn

A efectuat două transporturi de material lemnos cu un singur aviz de însoțire, iar acum este trimis în judecată