Echipa locală de volei, juniori I, LPS Suceava s-a deplasat, la finele săptămânii trecute, la Ploiești pentru o partidă decisivă în vederea accederii în finala campionatului național. După un joc în care au fost dezavantajați clar de arbitri, sucevenii au pierdut cu 3-1 risipindu-și astfel șansele de a prinde finala. „Elevii mei au început bine partida și au câștigat primul set. Imediat au intervenit arbitrii care au început să avantajeze clar echipa gazdă și nu ne-au mai permis să jucăm. În semn de protest în setul patru ne-am retras de pe teren însă până la urmă am revenit pentru a nu fi suspendați. Este păcat că arbitrii au intervenit în această luptă pe care am avut șansa să o câștigăm și sper ca băieții să treacă peste acest moment greu pentru ei”, ne-a declarat antrenorul sucevean Mihai Androhovici. Pentru LPS Suceava în această partidă au evoluat următorii jucători: Semeniuc, Ieremie, Vasilovici, Balan, Nistor, Ilaș, Apopei, Dascălu, Apăvăloaie, Petraru, Filipiuc și Cucuruzeac. În ultima etapă a grupei semifinale a campionatului național de volei juniori I, voleibaliștii suceveni vor evolua pe teren propriu în compania echipei CSȘ Botoșani.





