Trenurile de marfă și călători vor circula din nou pe calea ferată Suceava-Dornești din data de 10 noiembrie a.c..
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost, joi, pe șantierul de la Dărmănești, unde constructorii l-au informat că 90 la sută din lucrare este executată. În paralel cu tronsonul de la Dărmănești se lucrează și la celelalte două tronsoane de cale ferată spre Dornești, care au fost afectate de inundațiile provocate de revărsarea pârâului Pătrăuceanca. „Interesul este să dăm drumul la legătura cu Dorneștiul și Ucraina, încă suntem blocați. Data limită este 10 noiembrie, ca să poată să vină vagoanele cu cărbune din Ucraina pentru CET Suceava și să redeschidem legătura internațională.
Am văzut că domnul Bejinariu și domnul Mîrza vin odihniți în weekend și mă critică pentru că mă duc pe șantiere și că rolul meu nu este de a fi diriginte de șantier. Asta nu ei hotărăsc, ci alții”, a spus Flutur.
El nu a pierdut ocazia să amintească faptul că reparațiile la calea ferată au început cu întârziere pentru că licitația, contractul și execuția s-au făcut abia după ce Ministerul Transporturilor a fost preluat de Anca Boiagiu. Refacerea a 1,5 km de cale ferată distrusă la Dărmănești-Dornești costă 110 miliarde lei vechi.