Cel puțin în prima lună de iarnă, căldura sucevenilor va fi asigurată de Termica Suceava, urmând ca, din momentul în care noua centrală termică, pe biomasă, va fi funcțională, furnizarea acestui serviciu să fie făcută de Bioenergy Suceava.
Primarul Ion Lungu a anunțat miercuri că poartă discuții cu conducerea Termica, să facă pregătirile necesare furnizării căldurii, pentru că vremea dă deja semne că iarna este aproape.
„Am avut deja o discuție cu cei de la Termica să pregătim instalațiile de CAF-uri să dăm căldură populației. Oricum trebuia să facem acest lucru, pentru că, de regulă, la noi se dă drumul la căldură pe 15 octombrie, iar conform contractului, noua centrală trebuie dată în folosință pe 9 noiembrie. Este clar că o perioadă se dă căldură de la Termica, pe CAF-uri, iar dacă cumva se mai întârzie cu probele tehnologice la noua centrală, trebuie să avem cum furniza căldură și în perioada respectivă”, a declarat Ion Lungu.
În același timp, edilul sucevean a dat asigurări că lucrările de realizare a noii centrale merg foarte bine.