Ministerul Educației Naționale a făcut publică metodologia de admitere la liceu pentru vara acestui an, admitere care se va face în mod identic cu cea din anii trecuți.
Elevii vor intra la liceu în aceleași condiții, în funcție de mediile generale cu care absolvă ciclul gimnazial și de notele pe care le obțin la cele două lucrări din cadrul Evaluării naționale, repartizarea urmând să fie făcută de calculator, în funcție de opțiunile elevului, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.
Reprezentanții ministerului de resort anunță că „Ministerul Educației Naționale nu va modifica modalitatea de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar în curs, 2012-2013. Metodologia privind Evaluarea Națională la finalul clasei a VIII-a, aprobată prin OMECTS nr. 5.606/31.08.2012, care vizează accesul în învățământul liceal, rămâne valabilă în forma în care a fost adoptată. Ministerul Educației Naționale nu a operat și nici nu va opera vreo modificare pentru anul școlar în curs. Elevii se vor pregăti pentru susținerea examenelor naționale așa cum deja s-a prevăzut prin actele oficiale emise de instituția noastră”.
Prima etapă a admiterii computerizate va avea loc, în acest an, pe 16 iulie. Candidații care nu vor participa la această etapă sau care, din diverse motive, nu vor fi repartizați vor putea participa la a doua etapă de repartizare, pe 25 iulie, doar pe locurile rămase libere după prima etapă.
Circa 7.700 de elevi suceveni vor finaliza ciclul gimnazial, în acest an
În perioada imediat următoare, viitorii liceeni trebuie să treacă prin focurile examenelor de simulare a Evaluării Naționale, aceste testări fiind obligatorii.
Inspectoratul Școlar Județean Suceava (IȘJ) a anunțat că va organiza o simulare în perioada 11- 15 martie pentru cele două probe ale Evaluării Naționale, Limba Română și Matematică. Ca element de noutate, notele obținute de elevi la aceste evaluări vor fi trecute în catalog.
Aproximativ 7.700 de elevi vor termina ciclul gimnazial în acest an și vor susține Evaluarea Națională.
Conform reprezentanților IȘJ, „simulările vor avea loc în condiții identice celor de la Evaluarea Națională, cu subiecte structurate asemănător, pentru ca elevii să se familiarizeze cu atmosfera de examen”. Scopul acestui demers este monitorizarea stadiului de pregătire al elevilor, analiza rezultatelor, stabilirea măsurilor de remediere și, în final, creșterea notelor la examenul de final de ciclu gimnazial, în 2013.