Calcio ieftin



Săptămâna trecută pomeneam despre Inter și încercările sale de a mai drege busuiocul în această stagiune. Între timp, băieții lui Mancini au reușit o victorie clară – pasăre rară, 3-0 cu Palermo, care le-a permis teribila performanță de a le egala la puncte pe Milan și pe… Sassuolo, locurile ocupate fiind 10-12! În partida cu sicilienii s-a confirmat aportul consistent al lui Icardi, autor al unei “doppietta”. Argentinianul, format la academia de fotbal a Barcelonei, este unul dintre cei mai ieftini golgheteri din Serie A, dar pretențiile sale au crescut acum, în mod firesc, în preajma semnării unui contract cu Inter. La ce sărăcie lucie este în fotbalul italian, nu m-ar mira să-l vedem pe Icardi într-un fotbal mai bănos, fie în Spania, poate chiar la Barcelona, când aceasta va putea să facă iarăși transferuri, fie în Anglia, care aspiră tot. Până și un jucător precum Cuadrado, talentat, fără îndoială, dar care n-a rupt gura târgului până la 26 de ani (are cineva vreo amintire cu el din meciurile Columbiei de la Cupa Mondială?), n-a mai putut fi ținut de Fiorentina. Desigur, și pentru că acesta a fost cerut de Mourinho, la Chelsea, adică un adevărat miraj pentru jucător. Se prea poate să calce pe urmele lui Jovetic, și el tot ex-florentin, care se chinuie de vreun sezon și jumătate să se impună la City.
Fotbalul italian mai furnizează două știri de oarecare interes. Una este capitularea oficială a Parmei, club cu trofee europene la activ! Actualmente fără speranță în Serie A, Parma a fost vândută pe 1 euro, ca la privatizările de pe vremea FSN-ului. Totuși, partea bună e că noul patron o ia de la zero, nu cum s-a întâmplat în cazul Rapidului, ai cărui foști și viitori-foști patroni n-au pus nicicând clubul pe primul plan. A doua știre se referă la selecționerul Italiei, Antonio Conte, care este iarăși acuzat de blaturi, după ce mai fusese suspendat jumătate de sezon, acum câțiva ani, pentru același motiv. Dacă și de data asta va fi găsit vinovat, squadra azzurra va avea o problemă serioasă de imagine.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)