La spital

Călcat pe picior cu roata unui motostivuitor manevrat de un coleg de muncă



Un bărbat în vârstă de 46 de ani a ajuns în noaptea de marți spre miercuri la spital, direct de la serviciu, după ce a fost călcat pe picior cu roata unui motostivuitor manevrat de un coleg de muncă.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 00.30, în hala de rindeluire a unei firme din municipiul Rădăuți, cu obiect de activitate prelucrarea materialului lemnos.
Ioan I., din județul Botoșani, este angajat al firmei respective, iar de la spitalul din Rădăuți a fost transferat la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost diagnosticat cu fractură gamba stângă.
Din verificările poliției a reieșit că un alt muncitor, Octavian T., în vârstă de 44 de ani, din orașul Siret, efectua manevra de mers înapoi cu un motostivuitor și nu l-a observat pe Ioan I., care se afla în spatele utilajului, acroșându-l cu roata stânga spate.
„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident
Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident