Călcâiul lui Ahile

Acum ceva vreme, un confrate dedicat de la un ziar de specialitate povestea despre ce se mai întâmplă în ograda de care răspundea. Căci asta înseamnă a fi dedicat, “sunt pe Steaua” sau “sunt pe Rapid”, pentru a mă limita la echipele cele mai mediatizate în ultima vreme. Se stă permanent în anturajul echipei, se respiră același aer, se creează relații speciale cu actorii din rol principal sau din rol episodic. Dacă ai reușit să-ți apropii un maseur, ești cineva. Atunci poți să dai știri de genul “surse apropiate jucătorilor susțin că…” E drept, astea se pot da și mizând exclusiv pe propria burtă. Iar dacă scapi ceva nasol în pagină despre vreo vedetă, o semnează un coleg, ca să nu-ți strici “relația”. Așa de familiară devine figura gazetarului dedicat, încât unii dintre “vechi” se minunează cum schimbă ei antrenori, conducători, coechipieri, numai știristul de proximitate rămâne mereu același. Ca fotbalist, știi că poți să-l repezi dacă nu ți-a ieșit jocul, el te iartă prin natura meseriei și va fi tot acolo data viitoare, gata să te scoată în față când ți-a ieșit fenta sau deposedarea.
Cel de care pomeneam la început fusese ținta reproșurilor lui Tudor, fostul portar al Stelei, pentru mediatizarea excesivă a lui Hamutovschi. “Păi ce să-ți fac eu, tată, dacă Hamu stă cum îl pui, și-n cap dacă trebuie, numai să se vadă la gazetă!” Cam așa s-a întâmplat și zilele trecute, cu eroii Rapidului din meciul cu Hamburg. I-au dat nota 10 lui Niculae, ok. A pozat cu un 10 afișat pe minitabela cu care se anunță schimbările sau minutele de prelungire, ok. Apoi s-a supralicitat cu Buga. Acesta și-a etalat pedichiura pe prima pagină, chipurile pentru a ne arăta călcâiul cu care le-a dat gol nemților… Ce bine că n-a dat cu fundul!