Ignorând avertizările autorităților, sute de oameni apelează zilnic la „pirații” din transport.
Fie că circulă cu indivizii care stau la toate ieșirile din municipiul Suceava, fie că se urcă în mașini conduse de șoferi care vor să-și scoată banii de benzină pentru călătoriile în interes personal pe care le fac, călătorii se supun unui risc enorm.
Fără a avea asigurare pentru călători și de multe ori circulând cu adevărate rable pe patru roți, acești șoferi sunt implicați adesea în accidente rutiere.
A luat-o cu mașina pe arătură
Un ultim accident de acest fel s-a produs joi dimineață, pe strada Parcului din municipiul Suceava, la câțiva metri de zona unde stau „pirații” care fac curse de transport ilegal spre Ipotești, Bosanci, Liteni sau alte destinații din zonă.
Un șofer din Liteni, Dan Baltaru, în vârstă de 47 de ani, venea joi dimineață spre Suceava, alături de el în mașină aflându-se două femei luate la ocazie.
Ajuns în curba strânsă la dreapta de lângă Hotelul Balada, șoferul a scăpat mașina de sub control. Intrată pe sensul opus de mers, mașina a ieșit în afara drumului, și, după ce a dărâmat un stâlp de beton și un gard, s-a oprit într-o movilă de pământ, din incinta societății din spatele fostei stații din zonă.
Ambele femei luate la ocazie au ajuns la spital, însă numai una a rămas internată. Mihaela Bârsan, în vârstă de 21 de ani, s-a ales cu câteva contuzii și un traumatism cranian minor, fără a avea răni care să-i pună viața în pericol. Șoferul le-a declarat polițiștilor că venind cu viteză din deal, a intrat în derapaj și nu și-a mai putut stăpâni mașina. O altă variantă luată în calcul era ca mașina să fi rămas fără frâne.
Au murit din cauza inconștienței șoferilor
Dacă în accidentul de acum două zile victimele au fost norocoase, scăpând cu leziuni ușoare, nu același lucru se poate spune de alți suceveni, care au plătit cu viața o astfel de cursă.
La mijlocul lunii trecute, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Zvorâștea, a murit strivit de un copac, după ce s-a urcat la ocazie în mașina unui șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. Victima se îndrepta, ca în fiecare zi, spre municipiul Suceava, la serviciu. Ajuns într-o curbă, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers. A intrat pe sensul opus de mers și fără să apuce să încetinească prea mult a izbit violent un copac. Impactul a fost chiar pe partea dreapta față, unde se afla cel luat la ocazie.
În luna aprilie, o Dacie în care se aflau cinci persoane, șoferul și soția, plus trei persoane luate la ocazie, a fost izbită violent de un microbuz, la ieșirea din comuna Pătrăuți pe DN 2. Totul s-a întâmplat deoarece șoferul Daciei a dat dovadă de imprudență maximă. Deși un tractor încerca și el să iasă pe DN2, șoferul a intrat pe lângă acesta și a virat la stânga, înspre Suceava. Cu vizibilitate aproape de zero din cauza tractorului, șoferul a fost lovit din lateral de microbuzul care circula regulamentar dinspre Suceava. Șoferul și doi dintre oamenii luați la ocazie au murit în urma accidentului.





