Suceava

Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile



Autobuzul electric va circula pe traseele din Suceava până la finele lunii martie, călătoriile fiind gratuite
Autobuzul electric va circula pe traseele din Suceava până la finele lunii martie, călătoriile fiind gratuite

Cel mai nou model de autobuz electric 100%, produs de renumita firmă Solaris, din Polonia, se află de luni la Suceava. Solaris Urbino 12, care recent a primit titlul de autobuzul electric al anului 2017, în urma testelor efectuate de specialiști la Paris, de unde a și fost adus la Suceava, va circula pe traseele TPL începând de marți dimineața, când va transporta călătorii de pe linia 2.
„Călătoriile cu autobuzul electric vor fi gratuite, pe durata întregii perioade de probă. Încercăm să circulăm cu el pe toate traseele”, a precizat directorul TPL, Darie Romaniuc. Sucevenii îl vor avea la dispoziție timp de zece zile, timp în care va circula și pe liniile 4, 5, 28, 30 etc., pentru a se testa performanțele acestuia și consumul, pentru fiecare rută în parte.
Autobuzul electric Solaris Urbino 12 face un tur al României pe o perioadă de cinci luni, timp în care va fi testat în 14 orașe. Municipiul Suceava este al treilea din cadrul acestui tur, de aici urmând să ajungă la Iași, la începutul lunii aprilie.
„Motorul de tracțiune este pe plafon, transmisia este încorporată în punte, iar sistemul de propulsie paralel. Autobuzul este integral electric, inclusiv instalația de încălzire, plus că are posibilitatea să se regenereze energia în momentul în care se frânează. Un autobuz electric funcționează începând cu două până la șase pachete de baterii electrice. Acesta poate funcționa și cu pantograf.
O încărcare lentă poate dura 5-6 ore, depinde de intensitatea preluată de pe rețea. La 125 de amperi, încărcarea durează doar 2,5 – 3 ore. Cu o încărcare se asigură o autonomie de până la 200 de km, în funcție de condițiile de trafic, relief, gradul de încărcare…”, a explicat Florin Chivu, managerul de vânzări al companiei Solaris.
Ca număr de călători, autobuzul electric Solaris are o capacitate de 70 de persoane – 30 de locuri pe scaune și 40 în picioare.
Cu pantograf, la capăt de linie, se poate asigura o autonomie de 23 – 47 de km la o încărcare de 10 minute. Tocmai de aceea, în funcție de consumul specific al fiecărui oraș, se stabilește dacă este sau nu nevoie de acest dispozitiv, care se utilizează de obicei la troleibuze electrice.
Costul unei încărcări complete este de aproximativ 15 euro, ceea ce ar duce la economii semnificative la bugetul societății de transport public local, comparativ cu consumurile actuale de carburanți.
40 de autobuze electrice pentru Suceava
Prezența unui nou model de autobuz electric la Suceava, pus la dispoziție gratuit, societății de transport public local, este considerată benefică de primarul Ion Lungu:
„Avem din nou un autobuz electric în probe în municipiul Suceava, sunt diverse firme care se oferă să ne pună la dispoziție astfel de mijloace de transport, să se obișnuiască sucevenii cu ele, dar în primul rând cei de la TPL. Nu pot decât să sper că anul acesta vom semna cel puțin contractul de finanțare pentru cele 40 de autobuze electrice și ca în 2018 să fie aduse la Suceava. Noi avem deja o strategie de stimulare a transportului electric în Suceava. S-a clarificat și cu licitația de realizare a infrastructurii de încărcare a autobuzelor electrice, prin care vom avea montate 48 de prize de încărcare, din care jumătate cu încărcare rapidă și jumătate cu încărcare standard. Este un prim pas, pentru că deja sunt în faza de evaluare și celelalte două licitații, pentru autoturisme electrice și biciclete electrice. Mă bucură faptul că deja am stârnit interesul sucevenilor, deja au venit la primărie mai multe persoane care intenționează să își cumpere autovehicule electrice. Mai mult, a venit un investitor care s-a arătat interesat să facă o firmă de taxi doar cu transport electric. Noi ca primărie nu avem decât să ne bucurăm, pentru că asta înseamnă reducere de noxe. Chiar de nu avem depășiri la acest capitol, este bine să prevenim și să avem un transport ecologic și economic”.
„Analizăm cele mai bune modele existente pe piață”
Viceprimarul Lucian Harșovschi a fost ieri să vadă noul autobuz, a făcut și un tur cu el, prin oraș, aflând detalii tehnice direct de la reprezentanții producătorului:
„Până la achiziția prin licitație publică a autobuzelor electrice, cu fonduri europene, prin P.O.R. Axa 4.1, analizăm cele mai bune modele existente pe piață. La sfârșitul acestei perioade de probe vom putea trage concluziile despre cum s-a descurcat pe străzile aglomerate din Suceava și cum s-a adaptat la relieful și condițiile noastre climaterice”.
Adrian Smochină, șeful serviciului Exploatare, din cadrul TPL, care a condus toate cele trei autobuze electrice aduse până acum la Suceava, unul produs în China, altul în Cehia, iar acum unul din Polonia, s-a arătat foarte încântat de dotările și performanța noului produs oferit spre testare:
„Impresii la superlativ…de la bordul integral electronic, cu touch-screen, la modul în care se conduce, cu multă ușurință, deși este un autobuz de dimensiuni mai mari decât cele precedente – 12,6 metri lungime. Accesibilitatea călătorilor este foarte bună, are aer condiționat, sistem de încălzire electric…Super modern!”.
Principala problemă cu care se confruntă o societate de transport public local care ar dori să se doteze cu astfel de autobuze este prețul de aproximativ 450.000 de euro/bucată, accesarea de fonduri europene fiind deocamdată singura șansă.



Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Călătorii gratuite cu cel mai nou model de autobuz electric, timp de zece zile
Autobuzul electric va circula pe traseele din Suceava până la finele lunii martie, călătoriile fiind gratuite
Autobuzul electric va circula pe traseele din Suceava până la finele lunii martie, călătoriile fiind gratuite


Recomandări

Doi morți și mai mulți răniți serios, după accidente cu vehicule pe două roți, în ultimele zile. Sezonul accidentelor de acest gen abia a început

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Gheorghe Șoldan a semnat cel mai mare proiect din istoria județului pentru modernizarea din fonduri europene a drumurilor județene

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și directorul ADR Nord-Est, Vasile Asandei
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și directorul ADR Nord-Est, Vasile Asandei