Călătoria spre țara păcatului

Păcatul se poate vedea la exterior ca un simplu fapt, ca un accident sau ca o oarecare altă întâmplare. Dar pentru punerea în practică a acestui fapt au premers acțiuni repetate. Ca să se săvârșească o ucidere, de pildă, în mintea omenească au premers mii de cugetări și planuri. Până să ajungă la săvârșirea uciderii mintea omenească a devenit un întreg cartier militar.
Așa se întâmplă și cu săvârșirea oricărui alt păcat. În atelierul ce se numește minte omenească, a premers un întreg studiu și nenumărate acțiuni, desigur fără ca cineva să priceapă ceva.
Și începutul a pornit de la un gând simplu. Dar să mergem mai departe pe drumul către țara păcatului după atacul acelui gând simplu.
De faptul că prin mintea noastră trece în mod simplu o cugetare simplă sau un chip nu suntem noi răspunzători și nici nu este greu să le stăm împotrivă. Dar din clipa în care vom deschide ușa acestei cugetări și vom începe să discutăm cu ea, să luăm aminte la gândul acesta, atunci el se poate înrădăcina întru noi și atunci poate deveni un gând care tinde să ne stânjenească.
Gândul care este lăsat să se dezvolte și să se înstăpânească astfel devine călăuza spre păcat.
Să urmărim puțin această călătorie care pe plan spiritual este foarte asemănătoare cu ceea ce este mersul și evoluția bolii în trupul omenesc. Și precum pentru a ajunge cineva la spital, după cum am spus mai sus, au premers diferite alte schimbări în organismul uman, așa și pentru a ajunge cineva la săvârșirea păcatului a premers un război mare, o mulțime de schimbări în acest atelier, care este mintea omenească. Și precum pentru nașterea unui copil a premers o întreagă lucrare, de la zămislire până la purtarea în pântece timp de nouă luni, tot așa și pentru păcat premerge un mecanism complicat: zămislirea gândurilor, purtarea în pântece a păcatului și nașterea lui.
– Gândul este rădăcina păcatului
Sfântul Nicodim Aghioritul consideră că gândul este începutul, centrul, rădăcina din care răsare tulpina, ramurile și întregul copac al păcatului.
Răul începe de la primul gând și se mărește continuu. Atunci când cineva aruncă o piatră într-o fântână, unduirea pricinuită de căderea ei pricinuiește la început un cerc mic, cercul cel mic în continuare pricinuiește altul mai mare, acesta, altul și mai mare, până când valul ajunge la pereți. Așa se întâmplă și cu păcatul. Înainte de săvârșirea lui premerg mecanisme și acțiuni succesive.
Treptele păcatului
Astfel putem distinge trei stadii în cadrul călătoriei spre țara păcatului:
a. atacul
b. consimțirea
c. robia
Cum funcționează acest mecanism?
Funcționeză astfel: Un oarecare gând viclean – al slavei deșarte, al iubirii de argint, al clevetirii etc. – vine în mintea omului. Diavolul lucrează prin imaginație și prezintă chestiunea cât se poate mai atractivă. În felul acesta atacul devine mai atrăgător și mai puternic.
Până în acest punct omul nu este răspunzător. Așadar un atac, un asalt al vrăjmașului sau, mai simplu, o bătaie în ușă constituie primul stadiu. Iar starea aceasta este normală. Căci este cu neputință să existe om care să nu primească atacul. Sfântul Efrem Sirul spunea că precum în grădina, în chip firesc, împreună cu plantele bune răsar și buruienile, sau precum insulele sunt lovite de jur împrejur de valuri, așa și omul neapărat va veni în contact cu atacurile gândurilor.
– Începutul luptei este atacul
Stadiul luptei cu păcatul începe de aici încolo. Începutul luptei este atacul. Dacă omul îl îndepărtează din mintea sa fără să conlucreze deloc cu el, atunci se izbăvește și scapă de urmările nenorocite ce urmează. Dar dacă primește convorbirea cu gândul cel viclean care mai înainte în mod simplu i-a bătut în ușă, pricinuiește prietenia și atunci ajunge la consimțirea păcatului, care este stadiul al doilea în săvârșirea păcatului.
De acum omul, avându-se pe sine ca actor principal, săvârșește păcatul în adâncurile nepătrunse ale sufletului său. Judecă, hulește, desfrânează, preadesfrânează, săvârșește ucidere și alte nenumărate fapte rele, și face tot ceea ce își poate închipui mintea omenească.
După aceasta nu rămâne nimic altceva fără numai stadiul al treilea al păcatului, care este săvârșirea activă a lui de către om, a cărui minte mai înainte a devenit roabă gândului pe care iată de acum nu-l mai poate stăpâni, ci ea este stăpânită de el.
Astfel gândul care a început cu o simplă bătaie în ușă, cu un atac, a înaintat, prin deschiderea ușii, la consimțire și în cele din urmă neputând fi biruit, a sfârșit prin săvârșirea păcatului. Aceasta este călătoria spre păcat, care începe printr-un simplu gând. (Ierom. Benedict Aghioritul)