Conducerea Primăriei Fălticeni i-a avertizat, ieri, pe proprietarii de câini și pisici să supravegheze animalele întrucât în oraș a fost instituită carantina sanitar-veterinară, care presupune, printre altele, și împușcarea câinilor fără stăpân.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Fălticeni, acest municipiu a fost inclus de DSVSA Suceava în zona de protecție antiepizootică, alături de alte localități sucevene, iar Comandamentul Local Antiepizootic Fălticeni a instituit carantina sanitar-veterinară și a dispus măsuri urgente privind catagrafierea și vaccinarea de necesitate a tuturor câinilor și pisicilor din Fălticeni, acțiune aflată deja în derulare.
Totodată, s-a dispus împușcarea câinilor fără stăpân, iar măsură va intra în vigoare începând de astăzi, ora 16.00.
„Proprietarii de câini și pisici au fost rugați să nu lase animalele nesupravegheate dincolo de limitele proprietăților. De asemenea, populația a fost rugată să fie receptivă și să nu împiedice acțiunile Comandamentului Local Antiepizootic Fălticeni, respectiv ale persoanelor care vor ridica din stradă câinii fără stăpân”, se arată în comunicat.
Comandamentul Local Antiepizootic Fălticeni a solicitat în scris sprijinul Poliției municipale Fălticeni, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Poliției Comunitare pentru a însoți echipele care vor acționa în municipiu și suburbii și pentru a preîntâmpina eventuale incidente ce ar putea fi generate de către cetățenii ce se opun măsurilor de strângere și împușcare a câinilor fără stăpân.
„Sacrificarea câinilor se va face ținând cont de prevederile legale referitoare la regimul armelor și muniției, de către personalul de la filiala Fălticeni a A.J.V.P.S Suceava. De asemenea, în baza contractului dintre Primăria Fălticeni și SC Protan, Comandamentul Local Antiepizootic Fălticeni a dispus colectarea zilnică a animalelor sacrificate, până la încheierea activităților în zona de protecție antiepizootică”, precizează Primăria Fălticeni.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava a instituit, de vinerea trecută, carantina sanitară-veterinară în mai multe localități sucevene, în zona de protecție antiepizootică fiind incluse și localități din județele Iași, Neamț și Botoșani, după ce în comuna suceveană Preutești a fost depistat un caz de rabie la o bovină.





