Echipa Rapid București a câștigat, cu scorul de 2-0 (1-0), derbiul cu Dinamo București, disputat, duminică, în deplasare, în etapa a XV-a a Ligii I. Cesinha a deschis scorul în minutul 22, când, la capătul unei acțiuni personale l-a învins pe Bogdan Lobonț cu un colț de la 7 metri lateral stânga, la colțul lung, în vinclu. Ionuț Mazilu a ridicat scorul la 2-0, în minutul 56. Cesinha a scăpat pe stânga, i-a pasat în centru lui Mazilu, care din apropierea punctului de la 11 metri a marcat cu un șut în vinclu, în dreapta lui Lobonț. La meci au asistat aproximativ 7.500 de spectatori. Echipa Rapid a fost încurajată de o galerie de aproximativ 1.300 de persoane, între care a luat loc și acționarul majoritar al grupării „alb-vișinii”, George Copos, însoțit de un bodyguard. La finalul partidei, Copos a coborât în teren și a mers pe pista de lângă suprafața de joc, intrând direct la vestiare. În ultimele minute ale întâlnirii suporterii rapidiști le-au cerut ironic favoriților: „Dați-le mingea”, după câteva minute în care aceasta nu mai fusese atinsă de dinamoviști. Fanii rapidiști l-au contestat pe antrenorul Mircea Rednic și la derbiul cu fosta sa echipă, Dinamo. Ei au afișat la începutul meciului un banner pe fond alb-roșu pe care au scris mesajul „Mircea, bine ai revenit acasă!”. Rednic a fost apostrofat și de suporterii dinamoviști, care au afișat, la tribuna a II-a, banner-ul „Mircea, cât ți-a dat Gigi să bați pe Dinamo?”. Un alt banner afișat la Peluza Cătălin Hâldan de fanii dinamoviști a fost „Vrem stadion”, în timp ce suporterii de la Peluza Sud au afișat următorul mesaj: „De ce să nu dăm cu fumigene dacă fotbalul e în ceață? De ce să nu dăm cu torțe și bombe dacă nimeni nu ne vede?”. În minutul 80, o torță aruncată din Peluza Cătălin Hâldan a lovit un fotoreporter. Spectatorii au început să părăsească stadionul Dinamo în minutul 75. La finalul meciului pe stadion mai erau circa 2.000 de spectatori, majoritatea la tribuna a II-a, care i-au huiduit pe jucători și au scandat „Demisia”.
– Rednic: „Trei puncte importante pentru moralul meu”
Antrenorul echipei Rapid, Mircea Rednic, a declarat că punctele câștigate după victoria din derbiul cu Dinamo sunt importante „în primul rând” pentru moralul său și a menționat că este încrezător că va ajunge să fie aplaudat și pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu. „Mi-am dorit foarte mult, poate cel mai mult, victoria asta. O victorie mare, după un joc bun în care ne-am creat foarte multe ocazii. Eu am spus că nu am nimic de demonstrat, nu trebuie să mă regrete nimeni. Asta e viața, nu am avut rezultate, mi-am dat demisia. Nu știu dacă mă regretă cineva acum la Dinamo”, a spus Rednic. Tehnicianul rapidist a menționat că a avut emoții la revenirea pe stadionul Dinamo, și a subliniat că nu a greșit vestiarul, deși un sezon și șase etape a intrat în cel al gazdelor la arena din Șoseaua Ștefan cel Mare. „Am avut emoții, e normal, pentru că am avut rezultate aici, dar asta e viața de antrenor. Azi suntem aici, mâine în altă parte. Eu oriunde sunt încerc să-mi fac meseria. Lumea apreciază ce am făcut eu. O să fiu aplaudat și în Giulești, dar e nevoie de puțină răbdare, iar pentru asta e nevoie, bineînțeles, să am și rezultate”, a punctat Rednic, care a adăugat că acționarul majoritar George Copos „are curaj” dacă a stat în galerie la meciul cu Dinamo. Referitor la relațiile sale în continuare tensionate cu galeria Rapidului, Rednic a declarat: „Eu le-am spus că atunci a fost o declarație făcută la supărare, le-am spus că-mi pare rău, le-am cerut scuze, mai mult ce pot să fac? Azi s-au comportat extraordinar, au încurajat echipa. Dacă suntem împreună suntem puternici”.
– Copos își laudă jucătorii, pe Rednic și suporterii
Principalul acționar al FC Rapid, George Copos, a declarat că duminică seară s-a văzut cel mai bine că a luat decizia corectă când l-a readus pe Mircea Rednic la echipă. „Sunt extrem de bucuros, avem o echipă extraordinară și un antrenor pe măsură. Cred că în seara asta s-a văzut cel mai bine că am luat decizia corectă când l-am readus pe Mircea Rednic la Rapid. Este o seară minunată pentru toți cei care iubesc Rapidul. Meritul este al echipei, al lui Mircea Rednic, dar nu în ultimul rând și al suporterilor, care astăzi au fost extraordinari”, a spus Copos. Acesta a precizat că s-a simțit foarte bine în mijlocul galeriei, de unde a urmărit meciul de pe stadionul Dinamo. „Ca de fiecare dată m-am simțit foarte bine în galerie, suporterii și-au încurajat echipa și nu a fost niciun fel de problemă”, a adăugat el. Copos consideră că toți jucătorii rapidiști au avut evoluții foarte bune, însă l-a evidențiat pe Costin Lazăr. „Toți jucătorii au jucat excepțional, dar nu pot să nu remarc faptul că avându-l pe Costin Lazăr în teren Rapid arată altfel. Astăzi am învins Dinamo. Nici nu mai știu de când nu mai învinsesem această echipă”, a afirmat George Copos.
– Zenga nu pleacă de la Dinamo
Antrenorul Walter Zenga a declarat că nu s-a gândit „niciodată” să plece de la Dinamo și a precizat că pentru formația din Șoseaua Ștefan cel Mare va fi „foarte greu” să revină în lupta pentru titlu. „În viața de antrenor trebuie să te gândești bine. Nu cred că cineva joacă pentru un alt antrenor sau pentru a demite un antrenor. Sunt un om care își știe bine meseria. Tot ce s-a întâmplat zilele trecute, cu numele care s-au vehiculat, nu e corect. Eu am venit la jumătatea lui septembrie. Un antrenor are nevoie de timp. Eu am contract cu Dinamo și trebuie să facem ceva pentru a readuce echipa în lupta pentru titlu. Ultima oară când am pierdut cu Rapid am câștigat un titlu, e important și asta”, a spus Zenga, făcând referire la perioada în care a antrenat Steaua, în sezonul 2004/2005. Walter Zenga a menționat că, după eșecul din meciul Rapid, pentru Dinamo va fi greu să revină în lupta pentru titlu. „Nu suntem ieșiți, din punct de vedere matematic, dar dacă gândim realist, acum e foarte greu. Normal că suporterii sunt supărați și îi înțeleg, noi voiam să facem mai mult. Oricum, nu cred că cineva a pregătit meciul pentru a-l pierde”, a spus Zenga. Tehnicianul italian s-a declarat dezamăgit de înfrângerea din jocul cu Rapid, din etapa a XV-a a Ligii I. „Normal că sunt dezamăgit pentru că am pierdut un meci pe care nu trebuia să-l pierdem. A fost prea multă nervozitate în acest meci și jocul nu ne-a ieșit. Am luat ambele goluri pe două greșeli. Am pierdut un meci care ne doare mult. E bine că vine această pauză, încet trebuie să ne revenim pentru că în joc e viitorul echipei, nu doar un meci, două. Trebuie gândit la viitor, trebuie făcute achiziții pentru a ne reveni. Nu e vorba de oboseală, pentru că ultima oară am jucat sâmbăta trecută. Eu știu ce e, dar nu pot să spun în fața ziariștilor, pentru că nu e corect”, a punctat Zenga, care duminică a pierdut primul meci ca antrenor la Dinamo.
– Borcea plânge de supărare
Președintele executiv Cristian Borcea a declarat, duminică, într-o emisiune televizată, că dacă anul trecut a râs, acum este rândul echipei Dinamo să plângă, apreciind că ratarea calificării în Liga Campionilor și accidentările au tras în jos formația din Șoseaua Ștefan cel Mare. „Necalificarea în Liga Campionilor și accidentările ne-au tras în jos. Galliquio a făcut greșeli pe care Moți sigur nu le făcea. Poate am greșit și noi că în vară am mizat pe același nucleu. Am avut atunci oferte pentru Moți, Radu, Pulhac, Niculescu, Ropotan, Lobonț, Mărgăritescu, aproape toată echipa. Zenga este și va rămâne antrenorul lui Dinamo. La iarnă ne așezăm la masă și vedem unde ne aflăm. N-are cine să-l sune pe Răzvan Lucescu în afară de mine, iar eu nu l-am sunat. Obiectivul nostru e locul 1 sau 2. La iarnă vedem unde suntem, poate întinerim lotul, poate schimbăm obiectivul, poate Zenga nu e de acord cu strategia pe care o vom alege, poate noi nu vom fi de acord cu ceva, de-asta zic că vom vedea la iarnă”, a spus Borcea la Fanatik.
– CFR Cluj, campioană de toamnă
Echipa CFR Cluj a câștigat, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), meciul susținut în compania formației Dacia Mioveni, în etapa a XV-a a Ligii I, și, cu două runde înainte de finalul turului, a devenit campioană de toamnă. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 73, atunci când Eugen Trică a înscris cu stângul de la aproximativ 25 de metri. Galeria clujeană i-a scandat numele lui Vasile Jula de la Dacia Mioveni și a cântat „Te vom iubi mereu”. La partidă au asistat 5.000 de spectatori. Tehnicianul Ioan Andone a declarat, duminică, într-o emisiune televizată, că ar fi cea mai mare prostie ca CFR Cluj să piardă campionatul și nu crede că se va ajunge la așa ceva, „indiferent ce se va întâmpla”. Ioan Andone a vorbit și despre situația de la fosta sa echipă, Dinamo. „Zenga scoate maximum din ce se poate. Ceva se întâmplă la Dinamo. Am simțit presiunea de acolo pe propria piele, am făcut greșeli, am cedat de multe ori. El nu cedează”, a comentat Andone. Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, duminică, la Sport.ro, că adversarele formației sale sunt motivate de unele contracandidate la titlu, dar a precizat că nu este convins de acest lucru, deși i se pare suspect ce prime mari au unele echipe. „Echipele cu care jucăm sunt motivate de unele contracandidate, se dau stimulente la adversarii noștri, în retur mai bine să ne dea nouă stimulente – pe care anunț de acum că le vom refuza – ca să tranșăm lupta pentru locul doi. Nu am dat niciun ban la arbitri sau alte echipe. Nu sunt convins că alții dau bani adversarilor noștri, dar văzând ce prime mari au, e suspect”, a spus Mureșan. „Am înțeles că George Copos vrea să renunțe la Rapid, ne înscriem și noi, Arpad Paszkany mi-a zis să ne înscriem și noi la licitație, ne ajutăm sora mai mică, Rapid. Sper ca în unicul derbi, Steaua – Dinamo, cum zic unii, Dinamo să câștige sau să facă măcar egal”, a comentat Mureșan.
În urma acestor rezultate, clasamentul Ligii I este următorul:
1. CFR Cluj 15 12 3 0 25 – 8 39 (+15)
2. Unirea Urziceni 15 9 4 2 20 – 11 31 (+7)
3. Rapid București 14 8 5 1 24 – 11 29 (+8)
4. Poli Știința Timișoara 15 8 4 3 31 – 22 28 (+7)
5. Dinamo București 15 7 5 3 24 – 14 26 (+5)
6. FC Vaslui 15 7 5 3 24 – 15 26 (+5)
7. Steaua București 13 7 3 3 13 – 9 24 (+6)
8. Gloria Bistrița 14 6 3 5 17 – 20 21 (0)
9. Oțelul Galați 15 6 0 9 21 – 32 18 (-3)
10. Ceahlăul Piatra Neamț 14 5 2 7 15 – 17 17 (-4)
11. Gloria Buzău 15 5 2 8 15 – 27 17 (-7)
12. Dacia Mioveni 15 4 4 7 15 – 19 16 (-5)
13. Poli Iași 15 4 2 9 14 – 20 14 (-10)
14. Universitatea Craiova 15 4 2 9 13 -19 14 (-10)
15. Farul Constanța 15 3 4 8 7 – 16 13 (-11)
16. Pandurii Târgu Jiu 14 3 3 8 14 – 18 12 (-12)
17. UT Arad 15 2 5 8 13 – 20 11 (-10)
18. Universitatea Cluj 15 1 6 8 18 – 25 9 (-12).


