– În ultimele două zile, atât câini din rândul celor vagabonzi, cât și din rândul celor cu stăpân, au murit în chinuri groaznice după ce au fost otrăviți
– Câinii unei familii din Burdujeni Sat au murit după ce au ieșit pentru câteva minute în stradă
– Unul dintre membrii familiei susține că otrava a fost aruncată dintr-o mașină a societății Rosal
„Programul” de otrăvire a câinilor comunitari din Suceava ia amploare, în ultimele două zile, câini din mai multe zone ale municipiului murind în chinuri groaznice. Printre câinii morți se găsesc și câteva exemplare cu stăpân, care au murit imediat ce au ieșit din gospodăria în care trăiau. Un astfel de caz s-a înregistrat miercuri seară, când doi câini aparținând familiei Herghiligiu, care locuiește în Burdujeni Sat, pe strada Ecaterina Teodoroiu, față în față cu Spitalul de Neuropsihiatrie, au căzuți lați și au început să se zbată la câteva minute după ce au ieșit în stradă. „Soțul meu a deschis poarta pentru a scoate mașina din gospodărie, moment în care cei doi căței au ieșit în stradă. Imediat am fost anunțați de un vecin că unul dintre câini se zbate în șanțul din apropiere”, ne-a spus Verginica Herghiligiu. În încercarea de a-l salva, femeia a „îndopat” animalul aflat în agonie cu lapte de vacă, fără a putea însă să-l salveze. Aceeași soartă a avut-o și celălalt animal, după câteva minute acesta căzând în agonie în apropierea celuilalt. După aproximativ o oră ambele patrupede au decedat. „Sunt sigură că animalele au fost otrăvite de cei de la Rosal, o mașină a acestei societăți trecând prin fața porții noastre în timp ce cățeii erau ieșiți din gospodărie. Probabil muncitorii i-au văzut, au crezut că sunt vagabonzi, și au aruncat otravă”, crede femeia.
– Mai multe familii se plâng că animalele le-au fost otrăvite
Otrăvirea câinilor din gospodăriile oamenilor nu este o noutate în zonă, și alte familii care locuiesc pe strada Ecaterina Teodoroiu plângându-se de faptul că le-au fost otrăvite patrupedele. „În vară, câinele meu a murit imediat ce a ieșit în stradă. Eram toată familia la poartă și l-am văzut cum începe să alerge dintr-o parte în alta, după care s-a prăbușit la pământ și a început să facă spume”, ne-a spus o femeie care locuiește puțin mai la vale de familia Herghiligiu. Oamenii din zonă sunt revoltați de ceea ce se întâmplă, fiind îngrijorați și pentru sănătatea păsărilor lor, care de multe ori mai ies din perimetrul gospodăriei. Joi dimineață, imaginea terifiantă a câinilor în agonie s-a mutat chiar în centrul municipiului, unul din câinii comunitari care trăiesc în zona Halei Centrale murind sub ochii vânzătoarei de ziare care îl hrănea. „Astăzi dimineață, când am venit la lucru, l-am văzut că nu se simte bine. A murit în culcușul lui după ce s-a chinuit câteva zeci de minute”, ne-a spus Brândușa Iacob, vânzătoarea de ziare care hrănea animalul. De altfel, câinii comunitari din zona centrală cad pe rupte, numai săptămâna trecută alte trei animale murind în același mod. „Sunt sigură că Primăria este implicată în această campanie de otrăvire, prea mulți câini din toate zonele murind zilnic”, crede femeia.
– Reclamațiile la poliție, fără nici un rezultat
Îngrijorați de numărul mare de câini otrăviți, reprezentanții asociațiilor de protecție a animalelor au făcut reclamații la poliție, cerând ca vinovații să fie identificați și trași la răspundere. „Din păcate nu s-a rezolvat nimic, poliția informându-ne că nu a găsit vinovații”, ne-a declarat medicul Romeo Ușurelu, președintele Asociației Pro Anima. După ce a examinat în urmă cu câteva luni un câine mort în condiții suspecte, doctorul a ajuns la concluzia că animalul a fost omorât cu otravă de șobolani, care poate fi achiziționată de orice persoană, fără nici o restricție. „Nu am reușit să dovedim că animalele au fost otrăvite cu stricnină, substanță care nu poate fi achiziționată de oricine, condiții în care nu putem acuza o anumită instituție de această campanie”, a ținut să precizeze Ușurelu.





