FOTBAL PE PÂINE

Câine până la moartea căprioarei



Mănânc și plâng. Mănânc! Bătaie…
Mai întâi ne oripilăm de ofensiva armată a galeriei lui Dinamo. Îi compătimim pe jandarmi, cum trebuie ei să îndure înjurături, spute și scaune în cap. Apoi suntem șocați de imaginile cu fanii dinamoviști întinși la pământ, cu sângele șiroind din arcade și nasuri. Căinăm “câinii”. Niște brute jandarmii ăștia, sunt plătiți din banii noștri să zvânte, când de fapt ar face-o oricum din plăcere.
Urmează etapa comunicatelor. Forțele de ordine au fost provocate și fac apel la nonviolență. Suporterii au fost și ei provocați permanent, fapt care are darul de a revela în ființa alb-roșie avatarul de câine rău.
De fapt, cel care umblă cu capul spart este adevărul. Jandarmii nu suflă o vorbuliță despre obtuzitatea șefilor lor. A interzice afișarea unor bannere pe un gard, atât timp cât acestea nu lezează bunul simț, nu înseamnă altceva decât paie pe foc. Iar faptul că între rândurile celor cu uniformă se află și niște indivizi cruzi care abia așteaptă să se refuleze, se cunoaște și din buletinele de știri, nu numai de pe stadioane. Cât despre galerie… N-aș dori nimănui să călătorească în același tren cu membrii unor asemenea bande, sub orice culori s-ar afla ele. De fapt e de ajuns o singură stație de tramvai pentru a transforma un călător oarecare într-un sac de box. Acum ceva timp am împărțit un vagon de metrou cu o asemenea hoardă, iar stația mi s-a părut nesfârșită. Putem admite că au fost sabotați de forțele de ordine (acestea sunt obișnuite mai mult să dea decât să facă ordine!), dar există și alte moduri ironico-inteligente de a protesta. Iar asta ține de liderii de galerie, numai că principala calitate a acestora pare a fi aceea de a da cu pumnul, decât de a-și pune capul la contribuție. Oare incidentele de astă toamnă din Bulgaria or fi fost întâmplătoare? Chiar așa, în permanență, pe unde ajung, sunt victimele sistemului? Ne-am solidarizat atunci, ca români, cu suporterul care a avut cel mai mult de suferit, fiindcă aproape sigur, cum se întâmplă adesea, nu el a fost capul răutăților. Dar nici nu putem fi luați de creduli la infinit. Nici în chestia cu amenzile astronomice nu e cazul să le purtăm de grijă. Se face chetă autoritară printre membrii mai liniștiți ai galeriei, iar restul e completat din surse de la club, inclusiv de unii jucători care își cumpără în felul ăsta liniștea.
Dar ce vină au ceilalți suporteri, care vin la stadion pentru fotbal? Pentru asta sunt făcuți suporterii, să suporte!



Recomandări

„Suceava este sub asediul mafiei câinilor fără stăpân”, afirmă conducerea primăriei, confruntată cu nemulțumirea oamenilor vizavi de numărul mare de patrupede pe străzi

„Suceava este sub asediul mafiei câinilor fără stăpân”, afirmă conducerea primăriei, confruntată cu nemulțumirea oamenilor vizavi de numărul mare de patrupede pe străzi
„Suceava este sub asediul mafiei câinilor fără stăpân”, afirmă conducerea primăriei, confruntată cu nemulțumirea oamenilor vizavi de numărul mare de patrupede pe străzi