Jenant

Cadre didactice de nota 1, 2 și 3, la concursul de titularizare



Cadre didactice de nota 1, 2 și 3, la concursul de titularizare
Cadre didactice de nota 1, 2 și 3, la concursul de titularizare

– Cea mai penibilă situație s-a înregistrat la proba de limba franceză unde, din 56 de candidați, numai doi au obținut note peste 7.00
Concursul cadrelor didactice din județul Suceava pentru titularizarea pe un post vacant în învățământ a culminat ieri, cu afișarea rezultatelor. Deși mulți au răsuflat ușurați la gândul că așteptarea rezultatelor a luat sfârșit, nu puțini au avut surpriza neplăcută să constate nivelul foarte scăzut al notei obținute.
Rezultatele au fost dezastruoase la proba de limba franceză unde, din 56 de note afișate, numai două au fost mai mari de 7.00, notă care permite titularizarea pe post. Celelalte note au fost cuprinse între 1.00 și 4.85. La limba germană, din patru candidați, nici unul nu a reușit să se titularizeze, notele obținute de aceștia fiind cuprinse între 2.30 și 5.10. Deși lucrările au fost corectate în centrul universitar Iași, la fel ca și pentru limba franceză și germană, nici în cazul probei de limba engleză, rezultatele nu au fost mai bune. Din cei 79 de candidați care au susținut examenul, 61 au obținut note sub 7.00, cea mai mică notă afișată pe liste fiind 1.90. Rezultate slabe s-au înregistrat și la economie sau logică.
La limba română rezultatele au fost neașteptat de bune, chiar dacă nu toți cei care s-au titularizat vor avea și un post asigurat. Din 128 de candidați, numai 9 au obținut note sub 5.00, iar 49 de candidați au note între 5.00 și 6.99. Au reușit să se titularizeze 80 de candidați, în condițiile în care există numai 35 de catedre de limba română vacante în județul Suceava.
Potrivit inspectorului școlar general adjunct, Daniel Hrenciuc, la proba de educație fizică, Alina Petruța Țurcanu din Suceava a reușit să obțină singura notă de 10 din țară. Acesta explică discrepanța dintre notele de la proba de limba română și cea de limba franceză prin faptul că lucrările la română au fost corectate în centrul universitar Galați, unde exigența este mai scăzută.
„Titularizarea în județul Suceava a însemnat și eliminarea din concurs a cinci candidate care au încercat să fraudeze examenul copiind, dar și sancționarea a trei supraveghetori, care și-au îndeplinit cu superficialitate sarcinile ce le reveneau. Aceste cadre didactice care nu au respectat regulile de desfășurare a concursului de titularizare nu vor mai putea, în anii următori, să fie selectați ca evaluatori sau supraveghetori la examenele naționale”, a declarat inspectorul Daniel Hrenciuc.
Au existat și aspecte hilare în desfășurarea examenului. La proba de arte vizuale, doi candidați, care concurau pe același post, s-au lăsat furați de arta copiatului. Unul dintre ei a predat lucrarea, dar a „uitat” ciorna pe masă pentru ca celălalt să copieze. Cei doi au fost „turnați” de un al treilea candidat, la aceeași probă.
Candidații nemulțumiți au două zile la dispoziție pentru a contesta nota obținută. Rezultatele finale vor fi afișate în 23 iulie, urmând ca, în perioada 24-25 iulie, să se desfășoare depunerea și verificarea opțiunilor cu fișa martor a fiecărui candidat care a obținut minim nota 7.00. În 26 iulie are loc repartizarea computerizată a candidaților care s-au titularizat.



Recomandări

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava