Cadavrul unui bărbat a fost găsit, ieri după-amiază, în râul Suceava, în dreptul localității Prelipca, comuna Salcea, iar polițiștii au stabilit că e vorba de un tânăr care s-a aruncat în urmă cu o săptămână în apa umflată de ploi, în zona Iulius Mall, probabil cu intenția de a se sinucide.
La Prelipca a fost chemat ieri un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, cu o barcă pneumatică, pentru aducerea cadavrului la mal.
Valentin B., în vârstă de 32 de ani, din comuna Adâncata, era căutat de pompieri încă din seara de 1 iulie a.c., când a fost văzut aruncându-se în apele învolburate ale râului Suceava.
„În fiecare zi au fost constituite echipaje de pompieri împreună cu autospeciale și bărci pneumatice pentru căutarea bărbatului”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.
Polițiștii au exclus comiterea vreunei fapte penale, însă continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor decesului și motivul pentru care tânărul din Adâncata s-a aruncat în apele râului Siret.