Decizie

Cadariu renunță la candidatura din partea PDL pentru un post de senator

Daniel Cadariu și-a anunțat decizia sâmbătă, la câteva zile după ce conducerea centrală a PDL a validat candidatura acestuia pentru un post de senator în Colegiul de Senat nr. 1
Daniel Cadariu și-a anunțat decizia sâmbătă, la câteva zile după ce conducerea centrală a PDL a validat candidatura acestuia pentru un post de senator în Colegiul de Senat nr. 1

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava Daniel Cadariu a părăsit echipa de candidați ai PDL Suceava pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Din informațiile pe care le avem, Daniel Cadariu și-a anunțat decizia sâmbătă, la câteva zile după ce conducerea centrală a PDL a validat candidatura acestuia pentru un post de senator în Colegiul de Senat nr. 1 (Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei). Potrivit unor surse din PDL, Cadariu a renunțat la candidatură din motive personale.
De altfel, contactat telefonic, acesta nu a dorit să ofere nici un fel de detalii cu privire la decizia sa de a nu mai candida din partea PDL pentru un post de senator. Din informațiile pe care le avem, un alt motiv pentru care Daniel Cadariu a renunțat să mai participe la alegerile parlamentare este și nominalizarea fostului social-democrat Ovidiu Milici ca și candidat din partea Partidului Forța Civică pentru un post de deputat în Colegiul Vatra Dornei. Contactat telefonic, președintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, nu a vrut să facă vreun comentariu cu privire la decizia lui Daniel Cadariu de a renunța la candidatura pentru un post de senator.
Fostul secretar de stat Cristian Irimie va candida din partea PDL pentru postul de senator din zona de munte a județului
După ce Daniel Cadariu a renunțat la candidatură, democrat-liberalii suceveni l-au desemnat pe doctorul Cristian Irimie, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății. Se pare că, în cursul zilei de ieri, Cristian Irimie și-a dat acordul să candideze pentru postul de senator în zona de munte a județului. În favoarea acestuia stau mai multe argumente, unul dintre acestea fiind și acela că în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Sănătății a reușit să sprijine unitățile spitalicești din cele trei orașe importante din acest colegiu, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. Un alt argument ar fi și colaborarea bună pe care Cristian Irimie o are cu deputatul PDL din Colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, Dan Gabriel Gospodaru, care candidează pentru un nou mandat.

Cristian Irimie va candida din partea PDL pentru postul de senator din zona de munte a județului