Consilierul județean Dan Cadariu (foto) a anunțat, în cursul zilei de ieri, că așteaptă o motivație oficială din partea conducerii PNL Suceava, cu privire la cauzele care au dus la excluderea lui din rândul liberalilor. Afirmația lui Cadariu vine după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Biroul Permanent al Organizației Județene a PNL Suceava a decis excluderea lui din acest partid. Liderul PNL Suceava, Ion Lungu, afirmase că Dan Cadariu a fost exclus pentru abateri repetate de la disciplina partidului, dar și pentru faptul că acesta ar fi făcut campanie electorală alături de PLD, pentru susținerea președintelui Traian Băsescu, la referendumului din data de 19 mai a.c.. În aceste condiții, potrivit prevederilor legale în vigoare, Cadariu riscă să-și piardă locul ocupat în Consiliul Județean Suceava, fiind exclus din partidul pe listele căruia a fost ales.
În ceea ce-l privește pe Dan Cadariu, acesta a precizat că, până în momentul de față, nu a primit nici o decizie oficială din partea PNL Suceava, astfel încât nu poate comenta excluderea sa din PNL. „Nu cunosc motivele care au stat la baza excluderii mele din PNL și nu pot să spun dacă o voi contesta, dacă voi demisiona sau nu din Consiliul Județean Suceava. Oricum, în acest moment, lucrurile stau la fel ca înainte de a se lua cealaltă decizie a PNL Suceava, de a fi suspendat pe timp de un an, ca urma a unor afirmații făcute de mine la adresa domnului Mihai Steiciuc. Se invocă același joc la două capete, însă nu s-au prezentat dovezi clare”, a declarat Dan Cadariu, care a precizat că a aflat din presă despre excluderea sa din PNL. În aceste condiții, el a precizat că așteaptă din partea conducerii PNL Suceava o adresă oficială prin care să i se explice motivele pentru care s-a decis excluderea lui din această formațiune politică. „Încă o dată se vede lipsa de transparență în luarea unor decizii majore”, a mai spus Cadariu.






