Cabinetele medicilor de familie cu mai puțin de 1.500 de pacienți se vor închide din cauza procentului prea mic alocat medicinei de familie în 2009, au anunțat ieri, în conferință de presă, reprezentanții Asociației Medicilor de Medicină Generală Suceava. Dr. Doina Draga Buimistriuc și Irina Badrajan, președintele și respectiv purtătorul de cuvânt al acestei organizații profesionale, au explicat că, prin bugetul din acest an, sumele alocate medicinei de familie sunt cu 40,69% mai mici decât cele din 2008 și și-au exprimat îngrijorarea că 70% din cabinetele de la oraș, cu un număr mai mic de asigurați, vor da faliment, ceea ce înseamnă că spitalele vor fi sufocate de pacienți.
Bugetul medicinei primare, diminuat cu peste 40%
Cei doi medici de familie au avertizat că perspectiva sumbră care se conturează îi va determina pe doctori să ia drumul străinătății și au solicitat sprijinul populației și al forurilor competente în vederea prevenirii acestei situații.
„Proiectul de buget pe 2009 prevede doar 5,4% pentru asistența medicală primară. O astfel de finanțare înseamnă colapsul bazei piramidei sistemului de sănătate. Mai mult, prevederile pentru 2010 și 2011 nu dau șanse nici măcar norocoșilor care vor supraviețui în 2009”, a subliniat Buimistriuc.
Dr. Irina Badrajan a arătat că, în 2008, un cabinet de medicină de familie cu 1.500 de asigurați înscriși pe liste a avut un venit mediu de 6.000 lei din plata pe cap de pacient și de 1.000 lei din încasările pe serviciu, la valorile punctelor corespunzătoare foii de buget din anul 2008, de unde rezultă un venit brut de 2.000 lei – din care au trebuit plătite cheltuielile de asigurări sociale, contribuția la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și impozitul pe venit – ceea ce înseamnă că venitul lunar net a fost de 1.200 lei.
Medicul a precizat că, în 2009, în condițiile în care bugetul s-a diminuat cu peste 40%, cabinetele vor trebui să-și reducă drastic cheltuielile, micșorând inclusiv salariile angajaților și renunțând chiar la o parte dintre aceștia. Totuși, chiar și cu aplicarea acestor măsuri radicale, cabinetele cu mai puțin de 1.500 de asigurați nu mai au nici o șansă să funcționeze, avertizează Badrajan.
Populația, lipsită de o parte din serviciile medicale de bază
„Într-un asemenea an de austeritate, am fi înțeles stagnarea finanțării asistenței medicale primare, ca și în celelalte segmente, dar nu putem accepta ca austeritatea să se resimtă în medicina de familie, în condițiile în care la unele subcapitole crește procentul alocat cu 40%, iar la celelalte scăderea este cuprinsă între 5 și maximum 13%”, au mai spus medicii.
Reprezentanții Asociației Medicilor de Medicină Generală Suceava au solicitat cel puțin păstrarea aceleiași foi de buget pentru medicina de familie și în 2009, arătând că, prin diminuarea bugetului cu 40%, populația va rămâne fără o parte din serviciile medicale de bază.





