Cabană în care se aflau opt tineri, cuprinsă de un puternic incendiu



Cabana de la Molid
Cabana de la Molid

Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc și ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit duminică dimineață cu 3 autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o cabană particulară, din satul Molid, comuna Vama. Incendiul a fost anunțat prin apel la 112 la ora 4.14. În interiorul cabanei se aflau opt tineri, patru fete și patru băieți, care s-au autoevacuat înainte de a veni salvatorii.
La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul și mansarda cabanei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție și la anexele din gospodărie.
Pe timpul intervenției, două tinere, de 19 și 20 de ani, au suferit un atac de panică și li s-a acordat primul ajutor medical, de către pompierii paramedici SMURD. După intervenția salvatorilor, fetele și-au revenit și au refuzat transportul la o unitate spitalicească.
Incendiul a fost lichidat la ora 7:05.
Au ars acoperișul și mansarda cabanei (compusă din 3 camere, holuri și grup sanitar), construcții din lemn, cu învelitoare din șindrilă bituminoasă, pe o suprafață de 120 de metri pătrați. Au mai ars obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn, instalația electrică, aparatură electronică și echipamente IT (televizoare, laptopuri, telefoane etc.), materiale textile, documente de identitate și alte bunuri.
S-au degradat tavanul și pereții parterului (din BCA) pe 120 de metri pătrați, aparatură electrocasnică, obiecte de mobilier și sanitare, tâmplărie din lemn, cazanul centralei termice, instalația de încălzire și cea electrică și alte bunuri.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de instalația electrică de iluminat lăsată sub tensiune”, se precizează în comunicatul pompierilor.


Cabana de la Molid
Cabana de la Molid
Cabana de la Molid
Cabana de la Molid


Recomandări

Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș

Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș
Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș