Un loc istoric al Sucevei, zona Gării Ițcani, care reprezenta pe vremuri granița Imperiului Austro-Ungar, este acum părăginit și distrus de nepăsarea autorităților, dar și a celor care locuiesc acolo.
Cine ajunge acolo pentru prima dată sau după o lungă perioadă de timp poate crede că a nimerit într-un oraș părăsit, pe care vegetația pune stăpânire, încet dar sigur, așa cum vezi doar la televizor, în documentarele despre orașe antice, acaparate de junglă.
Din trotuarele care duc spre Gara Ițcani, o bijuterie arhitecturală, mânjită de noroiul nepăsării și al veșnicului pretext “lipsă de fonduri”, nu au mai rămas decât poteci străjuite de o parte și de alta de arbuști și ierburi înalte cât un stat de om, crescute prin asfaltul crăpat.
Fiind domeniu public, curățarea vegetației luxuriante care transformă zona Gării Ițcani într-o junglă urbană ar fi trebui să fie făcută de salariații societății de salubrizare a orașului, adică Rosal, fiindcă licitația de salubrizare bate încă pasul pe loc, din cauza contestațiilor.
La cât de mult sunt crescute buruienile ieșite prin asfalt, e clar că anul acesta nu s-a deranjat nimeni să le tundă măcar, încât, atunci când Fanfara Primăriei Suceava va veni să cânte acolo mâine, cântăreții pot trece pe lista lor de performanțe și un concert în… tufe.
Mormane de mizerie, într-un parc bine îngrijit
Dezolantă este și priveliștea pe care o oferă parcul din fața Gării Ițcani, care este printre cele mai frumoase spații verzi amenajate din Suceava. Pe cât de bine arată trotuarele noi, băncile de fontă montate în 2012 și amenajările peisagistice executate anul trecut, pe atât de hidoase sunt mormanele de mizerii care lucesc în iarbă, sub soarele puternic de vară.
Zeci și zeci de ambalaje colorate, aruncate pe jos cu nesimțire crasă, sticle de plastic, pungi, pahare de cafea și alte dovezi ale nesimțirii celor care au trecut prin parc lasă un gust amar celui care merge acolo să se bucure de umbra unui copac și de un colț de verdeață.
Delăsare
Ca-n junglă, pe trotuarele din zona Gării Ițcani
