Când miriapodul a fost întrebat cum reușește să-și coordoneze perfect sutele de picioare, a răspuns că nu s-a gândit la asta și imediat a început să se împiedice. Așa și Simona Halep! La 4-5 în primul set și urmând în serviciu, a aflat de la Darren Cahill ceea ce văzuserăm cu toții: că servește bine și îi merge jocul. Ca urmare, a făcut imediat primele ei duble greșeli, iar setul a zburat odată cu jocul bun al Simonei. Cum, adică m-am sucit, după ce îi reproșam că nu cheamă antrenorii la sfat, acum nu e bine nici când îi cheamă?! Păi aici e vorba despre moment, despre context. Ce-ți poate spune antrenorul când joci bine, în afară de asta, că joci bine?! N-ai de ce să schimbi tactica, e clar, ceea ce ne duce la concluzia că l-ai chemat pentru suport emoțional. Iar de aici se poate hrăni adversarul. Simona a pierdut 4 game-uri la rând, ducându-se la 0-3 în setul secund, până când Cahill a apărut iar la scaun. Evident, se impunea. Avea ce să-i spună. Simona a apărut imediat pe tabelă, apoi a pierdut încă două game-uri, dar jocul era acolo. Ca și în meciul cu Radwanska, Șarapova n-a putut să închidă confortabil, dar până la urmă tot a scos-o la capăt. Sau poate Simona n-a putut duce revirimentul până la capăt. Măcar am fost martorii unor puncte entuziasmante, adjudecate pe rând de ambele jucătoare. Ce urmează acum? Important e că nicio fată dintre cele patru nu e scoasă din calcule. Deci Simona va juca un fel de meci eliminatoriu cu Aga, care a fost învinsă și de Pennetta. Lucrurile sunt destul de complicate, încerc să o sintetizare pentru situația jucătoarei noastre:
– câștigă în două seturi = calificare sigură;
– pierde în două seturi = eliminare sigură;
– câștigă în trei seturi =calificare doar dacă Șarapova nu pierde cu Pennetta în două seturi;
– pierde în trei seturi = calificare doar dacă Șarapova o bate pe Pennetta, cu orice scor.
Cum meciul Simonei va fi programat în deschiderea zilei, ar fi nevoie de victorie scurtă pentru a evita orice surpriză. E la îndemână. Vorba sloganului englezesc din 1939, Keep Calm and Carry On (într-o traducere proprie, păstrează-ți calmul și dă-i înainte).