Ca berzele sau ca, pardon, cucii



Încă de mici suntem învățați că toamna, păsările călătoare se reîntorc în ținuturile natale, de regulă în ceea ce generic numim „țările calde”. Tot cam așa se petrec lucrurile și în fotbalul nostru: la căderea primei zăpezi începem să aflăm despre feluritele reîntoarceri ale unor antrenori sau jucători care plecaseră să rupă lumea, dar în loc de asta au rupt… Ei au ceva din berzele despre care vorbeam, adică doar disponibilitatea la deplasări lungi și la eterne reîntoarceri. Nu se încadrează însă aproape nici unul la chestia cu țările calde, întrucât în România sigur nu e mai cald decât în țările din spațiul arab, dovadă și Campionatul Mondial următor, care va avea loc în noiembrie – decembrie 2022. Foarte curioasă este însă abordarea de la domiciliu: sunt primiți toți, absolut toți, cu brațele deschise, și sunt văzuți că salvatori fără frontiere. Nu contează că în Emirate, în China ori în Vietnam au trântit echipa respectivă în divizia imediat inferioară și că au fost goniți de proști. Aici sunt buni, chiar cei mai buni, și îi așteaptă premii consistente dacă realizează obiectivul, adică scăparea de la retrogradare, pentru vreo 10 echipe, și tentativă de dat tun la banii UEFA, prin participare la vreo cupă europeană, la celelalte 3 – 4. Știți exact ce vorbesc eu aici, așa-i? Bunăoară domnul Dan Petrescu, a cărui excursie în China chiar asta a fost: o excursie, dar care la revenire amușina pe unde da Domnul, ba își mai face și autoreclamă, guițând că d-aia joacă așa bine Clujul, că el i-a făcut lotul cu care se bate acum la titlu! Reghe, că nici el n-o fi mai prost, e gata să re-răs-preia Steaua și s-o ducă pe culmile gloriei europene, deși pe la arabi n-a reușit absolut nimic. Încă mai tare mi se pare Puriul, venit din Belgia ca salvator suprem al câinilor, și care pare să fi băgat goneta de neoprit spre divizia B. Barza din el are și ceva de cuc, că ăsta cică depune ouă în cuiburile altor păsări, nu contează care. Dar tot în cazul lui, teamă mi-e că se va aplica și proverbul „Fiecare pasăre pe limba ei piere”.



Recomandări

Mesajul prefectului Andronachi în a șaptea zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”
Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Tone de apă potabilă, alimente și motorină, solicitate pentru sinistrații din județul Suceava de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni

Cockteil…cu amor, umor și poezie. Dez-mahmureală (2)