C. P. Tăriceanu, președintele Senatului: În România toată lumea face gargară cu corupția, de dimineață până seara

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, luni,că în România „toată lumea face gargară cu corupția”, a lăudat guvernul că a crescut salariile din administrație și a susținut că trebuie să existe o legătură directă între salarizare și calitatea administrației, scrie Mediafax.”Toată lumea în România face gargară cu corupția. De dimineață până seara numai cu corupția în gură stau. Toată lumea se preocupă de efectele corupției, nimeni nu vorbește despre cauzele corupției din România. Eu cred că dacă vrem să avem o administrație care să fie de calutate, cu oameni bine pregătiți, nu putem să ne imaginăm că îi plătim prost și să avem și performanță. Nici în comunism nu funcționa ideea asta. Deci trebuie să existe o legătură directă între salarizare și calitatea administrației”, a spus Călin Popescu Tăriceanu la Adunarea Comunelor din România.

Recomandări

Omul care ne aduce aminte de eroi și-a adunat comoara vieții. Povestea lui Dumitru, copilul pe care l-a ajutat să ajungă pe lume acum 54 de ani

Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

Conversații cu Experți, la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Dezbaterea „Descoperă viitorul tău profesional: Conversații cu Experți”, eveniment organizat de către Consiliul Școlar al Elevilor Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu”. Foto Luca-Gabriel Hatnean